MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

magistru sm [At: ȘINCAI, HR. I, 98/1/ V: (înv) ~ter, ~ghis~ sm / Pl: ~ri / E: lat magister, ger Magister] 1 (Înv; cu determinări la genitiv sau udp „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda. 2 (Înv) Grad ierarhic în administrație, în armată etc. Vz comandant, șef 3 (Înv; îs) -ul orașului Primar. 4 Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. 5 (Liv) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Profesor. 7 (Înv) Meșter.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livresc, rar) Profesor considerat în raport cu elevii săi. V. maestru. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită. MACEDONSKI, O. I 271. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79.

MAGÍSTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat. magister].

MAGÍSTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat. magister)

magistru m. 1. maestru; 2. cel versat într’o știință sau artă; 3. căpitan, inspector: magistrul orașului OD.

*magístru, -ă s. (lat. magister, magistra, d. magnus, mare, magis, maĭ [mult]. V. măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magistru, -ștri.

MAGÍSTRU s. v. dascăl, maestru, profesor.

magistru s. v. DASCĂL. MAESTRU. PROFESOR.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

MAGISTER DIXIT V. IPSE (MAGISTER) DIXIT.

MAGISTRU s. m. 1. (Învechit; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda; grad ierarhic (în administrație, în armată etc.). V. ș e f, c o m a n d a n t. Au dobîndit dregătorie de magistru de oaste. ȘINCAI, HR. I, 98/1. Magistrul tunurilor, carele sta aproape, încă s-au omorît. id. ib. II, 117/16. I-au urmat intrarea cu această pompă: un maghistru de poliție cu oamenii lui; un număr mare de jandarmi cu săbiile scoase. AR (1829), 61²/32. [Spitalul] va avea un spițer vrednic, cinstit și cu diplomă de maghistru al farmației, doi agiutători și doi laboranți, CUCIURAN, D. 97/22. 1 magistru preste cai, 1 popă, 1 paharnic, 1 prefect al mesei (stolnic). BARIȚIU, P. A. I, 6, cf. 654. Magistrul de echipagiu au fost însărcinat cu astă treabă. CALENDAR (1859), 81/14. În... congregațiune un magistru, Ugrinus, cere de la rege să i se înapoiascâ moșiile sale. XENOPOL, I. R. III, 24. ◊ Magistrul orașului = primar. Această crăiască carte fusese citită în mijlocul pieței mari de către magistrul orașului. ODOBESCU, S. I, 98. ♦ Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. S-au suit pe tronul crăiii Poloniii... încheind aleanție cu. . . maghistrul ordinului de Livonia. ASACHI, I. 97/23. 2. (Astăzi livresc) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate ; s p e c. profesor, dascăl. Ceea ce la magistri s-ar putea numi uneori nebăgare de samă, devine la școlari un sistem. MAIORESCU, CR. I, 368. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I, 271. Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori, cînd ziceai, Magistre, Că iadul nu-i decît o-nchipuire? TOPÎRCEANU, B. 93. Ca și magistrul nostru, nu puteam rezista dorinții și plăcerii de a le împărtăși... că, pentru a prinde pește, este nevoie mai mult de pește decît de undiță. SADOVEANU, O. IX, 367. ◊ Fig. Natura iaste prea înțelept maghistru. ȚICHINDEAL, F. 62/1. ♦ Meșter. Au cumpărat lemne de la împărații Tirului și a Sidonului și maghistrii (maistorii) de la dînșii au cerut. TEODOROVICI, I. 3/21. – Pl.: magistri. – Și: (învechit) magíster (NEGULICI, COSTINESCU), maghistru s. m. – Din lat. magister. Cf. germ. M a g i s t e r.