învățător, ~oare [At: COD. VOR. 122/6 / Pl: ~i, ~oare / E: învăța + -(ă)tor)] 1 a (Înv) Care transmite sistematic cunoștințe. 2 a Care sfătuiește. 3 a (Înv) Plin de învățăminte Si: instructiv. 4 smf Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală Si: dascăl, institutor, învățătoreasă, învățătoriță. 5 smf Persoană care instruiește pe cineva Si: magistru, preceptor, instructor, (iuz) năstăvitor. 6-7 smf (Inițiator sau) propagator al unei doctrine Si: îndrumător, povățuitor, sfătuitor 8 sm (Înv; îs) ~iu de leage Cunoscător al legilor Cf jurist, juristconsult. 9 sm (Înv; îs) ~ de suflete Preot.

ÎNVĂȚĂTÓR², -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană cu calificare specială, însărcinată cu instruirea și educarea elevilor din primele patru clase elementare. V. institutor. Drumul pe care sînt chemați să meargă învățătorii – și, în general, intelectualii devotați poporului – este drumul participării active la făurirea acestei vieți fericite pe care ne-o aduce construirea socialismului în patria noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Învățătorii și profesorii au sarcina nobilă de a face să crească în fiecare elev setea de cunoștințe, pasiunea pentru învățătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. Mă simt nefericit, mărturisea într-o seară Mitrea Cocor fierarului... căci am rămas fără învățător, cu tăblița și abecedarul ca niște frați muți, de la care nu pot afla nimic. SADOVEANU, M. C. 70. ♦ Persoană care dă învățătură, care învață sau instruiește (pe cineva); maestru, preceptor, dascăl. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor.

ÎNVĂȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Lucrător din învățământ cu studii speciale, care instruiește și educă elevii în primele clase elementare. 2) Persoană care inițiază, învață, îndrumă pe cineva; dascăl. /a învăța + suf.~ător

învățător m. 1. cel ce învață, maestru; 2. în special, cel ce predă instrucțiunea primară în școalele rurale.

învățătór, -oáre s. Care îl învață pe altu, profesor de școală primară rurală. – Învățătoreasă, pl. ese, nevastă de învățător. V. institutor.

învățătór-educatór s. m. Învățător care este și educator ◊ „Posturile de educatoare și învățători-educatori din municipiul București [...] se ocupă fără concurs.” I.B. 25 III 74 p. 5 (din învățător + educator)

învățătór s. m., pl. învățătóri

învățătór s. m., adj. m., pl. învățătóri; f. sg. și pl. învățătoáre, g.-d. sg. art. învățătoárei

ÎNVĂȚĂTÓR s. dascăl, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala elementară.)

ÎNVĂȚĂTOR s. dascăl, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala elementară.)