CONTRAZÍCE contrazíc vb. III. 1. Tranz. A sustzine contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi a fi in opozitzie a fi incompatibil cu ceva; a dezmintzi ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitzie cu cele afirmate anterior de tine insutzi. 4. Refl. recipr. (Despre sustzinatorii unor opinii unor afirmatzii etc.) A avea pareri deosebite a nu fi de acord unii cu altzii. ♦ (Despre afirmatzii depozitzii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. Contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

contrazíce [At: GHEREA ST. CR. II 255 / Pzi: contrazíc / E: contra³ + zice dupa fr contredire] 1 vt A sustzine contrariul celor spuse de cineva Si: a nega. 2 vt (Jur) A aduce in fatza instantzei k probe depozitzii ale martorilor contrare celor sustzinute de partea adversa. 3 vi A fi incompatibil cu ceva. 4 vt A dezmintzi. 5 vr A spune contrariul celor afirmate anterior de propria persoana. 6 vr (D. sustzinatorii unor opinii afirmatzii) A nu fi de acord unii cu altzii. 7 vr (D. afirmatzii depozitzii) A nu se potrivi unele cu altele.

CONTRAZÍCE contrazíc vb. III. 1. Tranz. A sustzine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi a fi in opozitzie a fi incompatibil cu ceva; a dezmintzi ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitzie cu cele afirmate anterior de tine insutzi. 4. Refl. recipr. (Despre sustzinatorii unor opinii unor afirmatzii etc.) A avea pareri deosebite a nu fi de acord unii cu altzii. ♦ (Despre afirmatzii depozitzii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. Contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

CONTRAZÍCE contrazíc vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A sustzine contrarul celor spuse de cineva a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta combate. Nimeni nu indraznea sal infrunte sau sal contrazica. BART E. 325. 2. Tranz. A dezmintzi a nu se potrivi a fi in dezacord a fi in opozitzie a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce in adevar trebuie sa cerem e k acele intimplari sa fie posibile sa nu contrazica caracterul personajelor shi sa fie necesare pentru drama. GHEREA ST. CR. II 255. 3. Refl. A spune ceva necorespunzator celor afirmate inainte de tine insutzi a fi in dezacord cu tine insutzi. Adela avea dreptate. Ma contraziceam. IBRAILEANU A 30. 4. Refl. reciproc. (Despre sustzinatorii unor opinii afirmatzii etc.) A avea pareri deosebite a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfashurarii acestui eveniment. ♦ (Despre afirmatzii depozitzii etc.) A se ciocni a nu se potrivi. Depozitziile martorilor se contraziceau.

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A sustzine contrariul celor spuse de cineva a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord a nu se potrivi cu ceva; a dezmintzi. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insutzi. 4. refl. (Despre sustzinatorii unor afirmatzii etc.) A fi in contrazicere unii cu altzii a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei afirmatzii marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra + zice dupa lat. contradicere].

CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a sustzine contrariul celor spuse de cineva a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi in dezacord a nu se potrivi cu ceva; a dezmintzi. II. refl. 1. a fi in dezacord cu sine insushi. 2. (despre sustzinatorii unor afirmatzii etc.) a fi in contrazicere unii cu altzii a avea pareri deosebite. ◊ (despre idei afirmatzii marturii) a nu se potrivi unele cu altele. (dupa fr. contredire lat. contradicere)

A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A intrerupe exprimand o opinie contrara; a contra. 2) (declaratzii fapte fenomene) A pune la indoiala; a considera k fiind discutabil. /contra + a zice

A SE CONTRAZÍCE ma contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adeptzii unor opinii teze etc.) A discuta in contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii afirmatzii etc.) A fi in contradictzie; a se bate cap in cap; a se ciocni. /contra + a zice

contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi in contrazicere cu sine insush.

*contrazíc zís a zíce v. tr. (contra shi zic dupa fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ facute de mine in ainte.

contrazíce (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. contrazíc 1 pl. contrazícem 2 pl. contrazícetzi perf. s. 3 sg. contrazíse imper. 2 sg. contrazí neg. nu contrazíce; ger. contrazicand; part. contrazís

contrazíce vb. → zice

contrazic.

CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se incontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.

CONTRAZICE vb. 1. a dezmintzi a infirma. (Acest fapt ~ parerea curenta.) 2. a se opune (fig.) a se ciocni. (Interese care se ~.) 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se incontra. (A se ~ cu cineva.) 5. a se dezice. (Te rog sa nu te ~!)

contrazíce (c ís) vb. A sustzine contrariul a nega. Tradus din fr. contredire shi conjugat k a zice. Der. contrazicere (var. contradictzie) s. f.; contradictor (var. contradictoriu contrazicator) adj.