COLECTÍV A colectivi e adj. s. n. s. f. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartzine tuturor; comun obshtesc social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeshte prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice considerate k un intreg k o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactzie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (In trecut) Cooperativa Agricola de Productzie. Din fr. collectif lat. collectivus.

colectiv ~a [At: GHICA S. 612 / Pl: ~i ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere lucrari) Efectuat de mai multzi autori. 2 a Care apartzine tuturor Si: comun obshtesc social. 3 a Care se refera la ideea de colectivitate. 4 (Is) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular care denumeshte o pluralitate de obiecte identice considerate k intreg. 5 sn Persoane unite prin munca shi actziuni comune in vederea acelorashi scopuri Cf echipa. 6 a (Is) Sufix ~ Sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativa agricola de productzie.

COLECTÍV A colectivi e adj. subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartzine tuturor; comun obshtesc social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeshte prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice considerate k un intreg k o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactzie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieshit din uz) Cooperativa Agricola de Productzie. Din fr. collectif lat. collectivus.

COLECTÍV² A colectivi e adj. 1. Care rezulta din participarea mai multor persoane (sau lucruri). Trebuie aratate comunishtilor shi masei oamenilor muncii marea fortza colectiva a partidului experientza shi intzelepciunea colectiva a conducerii partidului care se calauzeshte de invatzatura lui Marx Engels Lenin Stalin. SCINTEIA 1953 nr. 2754. Contract colectiv v. contract. 2. Care apartzine tuturor; obshtesc social. Proprietatea pamintului shi a instrumentelor de munca sa fie colectiva a tutulor. GHICA S. 612. Gospodarie (agricola) colectiva v. gospodarie. ♦ Care e organizat de mai multzi in vederea unui scop comun. Un salon colectiv de pictura. CAMIL PETRESCU T. II 7. Societate in nume colectiv v. societate. ♦ Efectuat de mai multzi autori. Cercetarea shtiintzifica este din ce in ce mai mult opera colectiva. CONTEMPORANUL S. II 1948 nr. 108 2/6. 23. ♦ Care se refera la ideea de colectivitate. Substantiv colectiv = substantiv care la singular numeshte o pluralitate de obiecte identice considerate k un intreg k o totalitate. «Faget» «alunish» «tzaranime» sint substantive colective. Sufix colectiv = sufix cu care se deriva un substantiv colectiv. Sufixele «et» in «faget» «ish» in «alunish» shi «ime» in «tzaranime» sint sufixe colective.

COLECTÍV A adj. 1. Rezultat din munca din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun obshtesc social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelashi loc de productzie avand interese shi conceptzii comune purtand fiecare raspunderea muncii depuse supunanduse unei discipline liber consimtzite shi acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatzamantul superior grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif lat. collectivus].

COLECTÍV A I. adj. 1. rezultat din munca din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care la singular denumeshte o multitudine de obiecte identice considerate k un intreg; sufix ~ sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp shi spatziu. 2. care apartzine tuturor; comun obshtesc social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelashi loc de productzie cu interese shi conceptzii comune purtand fiecare raspunderea muncii depuse sub o conducere unica. (< fr. collectif lat. collectivus)

COLECTÍV¹ ~a (~i ~e) 1) Care se face impreuna; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Munca ~a. Opera ~a. Contract ~. 2) Care apartzine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; comun; obshtesc. Proprietate ~a. 3) Care exprima notziunea de totalitate de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numeshte o pluralitate de obiecte de acelashi fel luate k un tot intreg. /<fr. collectif lat. collectivus

colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilantzul colectiv al moshiilor sale; 2. facut de mai multe persoane reunite: lucrare colectiva; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprima o idee de plural k multzime popor stol.

*colectív a adj. (lat. collectivus). Facut impreuna: munca colectiva. Care ofera spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colectziunĭ: intzeles colectiv. S. n. Gram. Cuvint care deshi e la singular prezenta spirituluĭ ideĭa uneĭ colectziunĭ k multzime gramada turma. Adv. In mod colectiv.

colectív¹ adj. m. pl. colectívi; f. colectíva pl. colectíve

colectív adj. m. pl. colectívi; f. sg. (shi s. f. „cooperativa agricola”) colectíva pl. colectíve

COLECTÍV adj. s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.

COLECTIV adj. s. 1. adj. comun general obshtesc public. (Probleme de interes ~.) 2. s. ansamblu formatzie trupa. (~ artistic.)

COLECTÍV A adj. (cf. fr. collectif lat. collectivus): in sintagmele derivat colectiv numeral colectiv sufix colectiv shi substantiv colectiv (v.).