carare sf [At: PSALT. SCH. 391 / V: ~aire calare / Pl: ~rari / E: ml carraria] 1 (Iuz) Drum pentru care (1). 2 Drum ingust care se poate umbla numai cu piciorul Si: poteca trecatoare (pop) plai (reg) calicutza (12) hatzash. 3 (Pgn) Drum. 4 (Ilav) Pe toate ~rarile Pretutindeni. 5 (Pfm; ie) A umbla pe doua ~rari A se clatina in mers. 6 (Pfm; iae) A fi beat. 78 (Pfm; ie) Ai taia (sau ai inchide) cuiva ~a (sau cararile) A opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. 9 (Pfm; ie) Ashi indrepta ~rarile A apuca intro directzie. 10 (Pfm; ie) Ai scurta cuiva ~rarile A omori. 11 Linie obtzinuta prin despartzirea in doua a parului de pe cap. 12 (Trs) Strungareatza. 13 (Fig) Calatorie.

CARÁRE carari s. f. 1. Drum ingust batatorit de oameni care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum in general. V. poteca. Disdedimineatza prin negura primele plutoane plecara spre cararile intortocheate shi prapastioase ale muntzilor. DUMITRIU V. L. 67. Ocoleshti pe dupa moara... shi umbli asha pe o carare. pe linga stuh. SADOVEANU N. F. 54. Pe malul apei sempletesc Carari ce duc la moara. COSHBUC P. I 191. Printre crengi scinteie stele Farmec dind cararii strimte. EMINESCU O. I 209. ◊ Fig. In girla nisipoasa shi galbena apa limpede de la uzina taia in curmezish de la malul celalalt spre noi o carare alba. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 44. Luna iesentreaga se inaltzasha balaie SHi din tzarm in tzarm dureaza o carare de vapaie. EMINESCU O. I 154. Cind cu gene ostenite sara suflun luminare Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare. EMINESCU O. I 130. ◊ Expr. A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea; a opri pe cineva din drum al sili sa se intoarca. Mare lucru sa fie de nu tzi sor taia shi tzie cararile. CREANGA P. 187. Ai scurta cuiva cararile = a omori (pe cineva). Prin locurile iestea e cam greu de calatorit singur; nu cumva satzi iasa vro dihanie ceva inainte shi satzi scurteze cararile. CREANGA P. 199. Ashi indrepta cararile (intro directzie) = a porni a apuca (intro directzie). Intracolo deci shi dinsul ishi indrepta cararile pentru care se ostenise atita mare de vreme. ISPIRESCU L. 215. Pe toate cararile = in tot locul pretutindeni la tot pasul. Dacar sta cineva sashi faca sama de toate cele... apoi atunci ar trebui sa vezi tot oameni mortzi pe toate cararile. CREANGA P. 235. A umbla pe doua carari = a umbla clatininduse a fi beat. Nul vedeai umblind pe doua carari. DELAVRANCEA S. 25. 2. Dunga sau linia obtzinuta prin despartzirea in doua a parului de pe cap. Cu parul lins shi cu cararea aleasa drept in creshtetul capului. DELAVRANCEA la TDRG.

CARÁRE carari s. f. 1. Drum ingust care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul pretutindeni la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinanduse a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea a opri pe cineva din drum. Ashi indrepta cararile (intro directzie) = a apuca intro directzie. Ai scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtzinuta prin despartzirea in doua a parului de pe cap. Lat. carraria.

CARÁRE ~ari f. Drum ingust care se merge pe jos; poteca. ◊ Ai taia (sau ai inchide) cuiva ~arile ai inchide cuiva calea. Ai scurta cuiva ~arile al omori pe cineva. A umbla pe doua ~ari a umbla clatinanduse datorita consumului de alcool. Pe toate ~arile peste tot. [G.D. cararii] /

carare f. 1. drum mic shi foarte ingust; 2. dunga sau despartzirea parului in creshtetul capului; 3. fig. cale: ceasornicul urmeaza lunga timpului carare EE. [Lat. vulg. CARRARIA lit. drum de care].

1) caráre f. pl. cararĭ (lat. carraria it. carraja vfr. charriere pv. carriera sp. carrera pg. carreira. V. carare). Drum de trecut cu picĭoru fie pe munte fie pe cimp orĭ intr’o gradina sh. a.: imĭ place maĭ mult sa merg pe carare de cit pe drumu carelor. Dunga facuta cu peptenele in par in peptanatura: atzĭ face cararea. Fig. A merge pe doŭa cararĭ a fi beat. A scurta cuĭva cararile al face sa nu maĭ vie pe undeva. V. poteca colnic pirtie.

2) caráre f. pl. arĭ. Actziunea de a cara o data.

caráre s. f. g.d. art. carắrii; pl. carắri

caráre s. f. g.d. art. cararii; pl. carari

CARÁRE s. 1. v. carat. 2. v. poteca.

CARÁRE s. v. latunoaie raritura.

CARARE s. 1. carat ducere dus purtare transport transportare. (~ ranitului la spital.) 2. poteca (pop.) pirtie (reg.) potea. (Mergea pe o ~ prin vii.)

carare s. v. LATUNOAIE. RARITURA.

caráre (carắri) s. f. 1. Drum ingust care se poate umbla numai cu piciorul. 2. Linie obtzinuta prin despartzirea in doua a parului de pe cap. Mr. carare. Lat. carraria (Densusianu Hlr. 159; Pushcariu 287; CandreaDens. 244; REW 1718; Philippide II 636); cf. alb. karrarë it. carraja (calabr. cárrara) prov. carriera v. fr. charrière cat. sp. carrera port. carreira. Semantismul prezinta o schimbare proprie limbii rom. in timp ce celelalte limbi romanice pastreaza sensul primitiv de „drum de care”. Pushcariu a incercat in mai multe rinduri (Locul limbii romane 34; Études de linguist. rom. 40; DAR; contra Rosetti I 174; cf. Iordan RF VI 150) sa explice aceasta schimbare prin conditziile tipice ale vietzii primitive ale romanilor in regiunile muntoase. Mai probabil lat. carraria sa contaminat cu scalaria (› fr. escalier) cf. lat. scala „ieshire povirnita” de unde sard. iskela „carare” alb. škalë sb. bg. skala „stinca ascutzita” ngr. σϰάλα etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cararau s. m. (Bucov. Maram. vagabond haimana); carara vb. (a face carari; a ascutzi ferastraul); cararat adj. (plin de carari; striat dungat).

a umbla pe shapte carari expr. a fi beat.