caráre (carắri) s. f. 1. Drum ingust care se poate umbla numai cu piciorul. 2. Linie obtzinuta prin despartzirea in doua a parului de pe cap. Mr. carare. Lat. carraria (Densusianu Hlr. 159; Pushcariu 287; CandreaDens. 244; REW 1718; Philippide II 636); cf. alb. karrarë it. carraja (calabr. cárrara) prov. carriera v. fr. charrière cat. sp. carrera port. carreira. Semantismul prezinta o schimbare proprie limbii rom. in timp ce celelalte limbi romanice pastreaza sensul primitiv de „drum de care”. Pushcariu a incercat in mai multe rinduri (Locul limbii romane 34; Études de linguist. rom. 40; DAR; contra Rosetti I 174; cf. Iordan RF VI 150) sa explice aceasta schimbare prin conditziile tipice ale vietzii primitive ale romanilor in regiunile muntoase. Mai probabil lat. carraria sa contaminat cu scalaria (› fr. escalier) cf. lat. scala „ieshire povirnita” de unde sard. iskela „carare” alb. škalë sb. bg. skala „stinca ascutzita” ngr. σϰάλα etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cararau s. m. (Bucov. Maram. vagabond haimana); carara vb. (a face carari; a ascutzi ferastraul); cararat adj. (plin de carari; striat dungat).