calắu¹ sm [At: M. COSTIN ap. LET. I 231 / V: (inv) caló / Pl: ~ắi / E: rrm kalo „negru”] 1 Barbat insarcinat cu executarea osanditzilor la moarte Si: hoher gade. 2 (Pex) Om crud sangeros care supune pe cineva la chinuri Si: tiran ucigash.

calắu² sm [At: LB / Pl: ~ắi / E: cal + au] 1 (Irg) Caloi (1). 2 (Pex) Om mare matahalos lalau.

CALẮU calai s. m. 1. (In vechile orinduiri) Barbat insarcinat cu executzia osinditzilor la moarte; gide. Calaul regelui mai reteza pe buturuga Citeva capete de rasculatzi. BOUREANU S. P. 7. (In forma regionala calau) [Domnul] striga: «Gios pe covor Taiatzii capul din zbor». Un calau se rapezea Iataganushi netezea. ALECSANDRI P. P. 182. 2. Fig. Om rau care supune pe cineva la chinuri la torturi; tiran ucigash. Rascoalatzi copiii viteji k titanii! K fiara in care infiptai cutzitul Calaii sa urle sashi lepede anii De prada shi lene sashi vada tiranii Prin lacrimi sfirshitul. NECULUTZA TZ. D. 108. Cum de sau indurat parintzii mei de mine de mau dat pe mina unui calau k acesta! El are sa ma piarda. SBIERA P. 277. [Lapushneanu] ishi dete duhul in minile calailor sai. NEGRUZZI S. I 165. Fig. Deznadejde fioroasa... Miai fost sora prea iubita shi miai fost shi crud calau. MACEDONSKI O. I 94.

CALẮU calai s. m. Barbat insarcinat cu executzia osanditzilor la moarte; gade. ♦ Fig. Om rau care supune pe cineva la chinuri; tiran ucigash. TZig. kalo „negru”.

CALẮU ~i m. 1) Persoana care executa condamnatzii la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de rautate. [Sil. calau] /<tzig. kalo

CALAU s.m. (Mold.) Cel care executa pedeapsa cu moartea. A: Avea un tzigan calau adeca pierzator de oameni. M. COSTIN. Moarteai celor rai calo. NCCD 257; cf. NECULCE. // B: Speculator calo gide hegher. ST. LEX. 284. Variante: calo (NCCD 257; ST. LEX. 284). Etimologie: tzig. kalo. Cf. g e l a t g i d e h o h e r.

calau m. 1. cel insarcinat cu executziunea osanditzilor la moarte; 2. fig. omul sangiurilor tiran. [TZigan. KALO tzigan calaii recrutanduse mai ales dintre TZigani].

calắŭ V. calaŭ.

calắŭ m. (tzig. kaló TZigan fiindca ceĭ maĭ multzĭ calaĭ de pe la noĭ eraŭ TZiganĭ). Est. Acela care ucide pe ceĭ condamnatzĭ la moarte (in Buc. shi „hingher”). Fig. Om crud. In vest calaŭ. V. gide shi gelat.

calắu s. m. art. calắul; pl. calắi art. calắi

calau s. m. art. calaul; pl. calai art. calaii (sil. laii)

calau

calau ai.

CALAU s. gade (rar) tortzionar ucigator (inv. shi reg.) hingher (reg.) hoher (inv.) gealat macelar speculator. (~ executa pe cei condamnatzi la moarte.)

CALAU s. gide (rar) tortzionar ucigator (inv. shi reg.) hingher (reg.) hoher (inv.) gealat macelar speculator. (~ executa pe cei condamnatzi la moarte.)

calắu (calắi) s. m. 1. Gide. 2. Tiran asupritor. TZig. kalo „negru” shi „tzigan” (Miklosich Zig. 229; Hasdeu Cuv. din Batrini I 272; Gáldi Dict. 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explica prin imprejurarea k se recrutau calai exclusiv dintre sclavii tzigani intrucit indeletnicirea lor era considerata extrem de rushinoasa. Cf. shi sp. caló shi probabil lat. med. caloforcium „furca” de unde fr. califourchon in care primul element nu a fost explicat pina acum (Littré shi Dauzat il considera inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibila der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium shi BlochWartburg recunoashte cuvintul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este k lat. caloforcium insemna cum atesta glosele „furca gidelui”. Pentru Lahovary 321 calau este cuvint autohton anterior invaziei indoeurop.