CALẮU calai s. m. 1. (In vechile orinduiri) Barbat insarcinat cu executzia osinditzilor la moarte; gide. Calaul regelui mai reteza pe buturuga Citeva capete de rasculatzi. BOUREANU S. P. 7. (In forma regionala calau) [Domnul] striga: «Gios pe covor Taiatzii capul din zbor». Un calau se rapezea Iataganushi netezea. ALECSANDRI P. P. 182. 2. Fig. Om rau care supune pe cineva la chinuri la torturi; tiran ucigash. Rascoalatzi copiii viteji k titanii! K fiara in care infiptai cutzitul Calaii sa urle sashi lepede anii De prada shi lene sashi vada tiranii Prin lacrimi sfirshitul. NECULUTZA TZ. D. 108. Cum de sau indurat parintzii mei de mine de mau dat pe mina unui calau k acesta! El are sa ma piarda. SBIERA P. 277. [Lapushneanu] ishi dete duhul in minile calailor sai. NEGRUZZI S. I 165. Fig. Deznadejde fioroasa... Miai fost sora prea iubita shi miai fost shi crud calau. MACEDONSKI O. I 94.