ARTICULÁTZIE articulatzii s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legaturi; incheietura. ♦ Legatura mobila a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide care permite rotatzia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clara shi corecta a vocalelor shi consoanelor in cantul vocal; p. ext. executzie clara shi frazare exacta in muzica instrumentala. Din fr. articulation lat. articulatio onis.

articulatzie sf [At: DA ms / V: ~iune / P: ~tzie / Pl: ~i / E: fr articulation lat articulatio] 1 Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor). 2 Locul articulatziei (1) Si: incheietura. 3 Legatura mobila a segmentelor unui antropod. 4 Legatura care permite rotatzia unor corpuri in jurul unei axe sau a unui punct. 5 (Rar) Articulare (1). 6 (Iuz) Articulare (4). 7 (Is) Baza de ~ Modul de pronuntzare a sunetelor specific fiecarei limbi sau dialect.

ARTICULÁTZIE articulatzii s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legaturi; incheietura. ♦ Legatura mobila a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide care permite rotatzia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. Din fr. articulation lat. articulatio onis.

ARTICULÁTZIE articulatzii s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase; incheietura; locul acestei legaturi. Articulatzia miinii. ♦ (Tehn.) Sistem de legatura intre doua corpuri solide ingaduind rotatzia lor in jurul unei axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare (1). ◊ Baza de articulatzie = modul de articulare a sunetelor caracteristic pentru o anumita limba sau un anumit dialect; sistemul pozitziilor shi mishcarilor organelor fonatoare caracteristic vorbitorilor intro anumita limba sau intrun anumit dialect. Pronuntzat: tzie.

ARTICULÁTZIE articulatzii s. f. 1. Legatura (mobila) intre doua sau mai multe oase prin intermediul ligamentelor; incheietura; locul acestei legaturi. ♦ Legatura intre mai multe corpuri solide care permite rotatzia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau al unui punct. 2. (Rar) Articulare. Fr. articulation (lat. lit. articulatio onis).

ARTICULÁTZIE s.f. 1. Incheietura legatura (mobila) intre oase. ♦ Legatura intre doua corpuri solide care permite rotirea lor in jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronuntza de a rosti un sunet; pronuntzare a unui sunet; articulare. ◊ Baza de articulatzie = modul de pronuntzare a sunetelor care se face intrun anumit fel in fiecare limba sau dialect. [Gen. iei var. articulatziune s.f. / cf. fr. articulation lat. articulatio].

ARTICULÁTZIE s. f. 1. (anat.) incheietura nod; loc de insertzie a unui organ pe altul; legatura (mobila) intre oase. 2. (tehn.) legatura intre doua corpuri solide care permite rotirea lor in jurul unui ax. 3. mod de a pronuntza un sunet. (< fr. articulation lat. articulatio)

ARTICULÁTZIE ~i f. 1) Legatura mobila intre doua sau mai multe oase shi locul acestei legaturi; incheietura. 2) tehn. Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide care permite mishcare relativa a acestora. 3) lingv. Mod de pronuntzare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.D. articulatziei] /<fr. articulation lat. articulatio ~onis

articulatzi(un)e f. 1. incheietura oaselor; 2. rostire deslushita; 3. enuntzarea faptelor.

*articulatziúne f. (lat. articulátio ónis). Incheĭetura junctziune de oase. Pronuntzare. SHi átzie.

articulátzie (tzie) s. f. art. articulátzia (tzia) g.d. art. articulátziei; pl. articulátzii art. articulátziile (tzii)

articulátzie s. f. (sil. tzie) art. articulátzia (sil. tzia) g.d. art. articulátziei; pl. articulátzii art. articulátziile (sil. tzii)

articulatzie

articulatzie tziei gen. a.

ARTICULÁTZIE s. 1. v. pronuntzare. 2. (ANAT.) incheietura (inv. shi pop.) nod (inv.) armonie (fam. fig.) balamale (pl.). (~iile omului.) 3. (ANAT.) articulatzie semimobila v. amfiartroza.

ARTICULATZIE s. 1. articulare emitere pronuntzare pronuntzie rostire (inv.) prozodie. (~ sunetelor.) 2. (ANAT.) incheietura (inv. shi pop.) nod (inv.) armonie (fam. fig.) balamale (pl.). (~iile omului.) 3. (ANAT.) articulatzie semimobila = amfiartroza.