aroma sf [At: I. VACARESCUL P. 503 / V: (inv) arom sn / Pl: ~me / E: fr arome] 1 Miros placut al unor substantze (cu gust placut). 2 (Pan) Parfum. 3 Substantza care da unui produs (alimentar) miros sau gust placut.

ARÓMA arome s. f. Emanatzie a unor substantze placut mirositoare indeosebi a acelora care au actziune shi asupra gustului; miros tare shi placut; mireasma parfum. Glasul motorului izul motorinei shi aroma pamintului rascolit i intrasera in singe pentru totdeauna. MIHALE O. 454. La aroma imbatatoare a unei cafele turceshti ochii lui cei moi shi stralucitzi se pierdura iar in acea intensiva visatorie. EMINESCU N. 35. Albele potire in veci tot inflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfirshite. ALECSANDRI P. III 328. Varianta: (invechit) aróm(MACEDONSKI O. I 125 ALECSANDRI T. 883) s. n.

ARÓMA arome s. f. Emanatzie a unor substantze placut mirositoare (shi cu gust placut); miros tare shi placut; mireasma parfum. [Var.: (inv.) aróm s. n.] Fr. arome (lat. lit. aroma).

ARÓMA s.f. Emanatzie a unor substantze placut mirositoare; miros tare shi placut; mireasma parfum. [< fr. arôme it. lat. gr. aroma].

ARÓMA s. f. 1. emanatzie a unor substantze mirositoare; parfum. 2. substantza insashi. (< fr. arome lat. gr. aroma)

ARÓMA ~e f. Miros placut patrunzator; mireasma; parfum. [G.D. aromei] /<fr. arôme lat. aroma

aroma f. miros parfum principiul odorant al vegetalelor: aroma vaniliei.

*aróma f. pl. e (vgr. ároma). Miros placut (maĭ ales vegetal) parfum mireazma.

arom sn vz aroma

aróma s. f. g.d. art. arómei; pl. aróme

aróma s. f. g.d. art. arómei; pl. aróme

ARÓMA s. v. mireasma.

AROMA s. balsam mireasma parfum (astazi rar) boare (rar) mirodenie (reg.) shmag (Mold. shi Bucov.) mirozna (inv.) odor olm. (~ florilor.)

Aroma ≠ miasma duhoare

aróma (aróme) s. f. Mireasma parfum. Mr. aruma. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7) probabil intrat in sec. XV sau XVI prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromata s. f. (aroma esentza aromatica) din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic adj. din fr. aromatique; aromatiza vb.; aromeala s. f. (inv. ispita; stare de somnolentza de somn ushor); aromi vb. (a seduce a ispiti; a atzipi a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezinta dificultatzi semantice care DAR nu le explica suficient; dar este shi mai dificila cea propusa de Cihac II 195 plecind de la cr. žmiriti „a inchide ochii”.

aróma (aróme) s. f. Planta rodulpamintului (Arum maculatum). Var. aruma aron barbaluiAron. Numele shtiintzific al plantei pronuntzat k in fr. arum sau in germ. Aron shi confundat cu aroma „aroma”. Cf. sb. aron.