ABSTRÁCT A abstractzi te adj. s. n. 1. Adj. Care este gandit in mod separat de infatzisharea materiala de exemplele particulare de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detashat de obiecte de fenomene sau de relatziile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice teoretice fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoashterii care consta in desprinderea mintala a determinarilor fundamentale generale ale obiectului studiat. ◊ Arta abstracta = arta care nu cauta sa reprezinte elementele realitatzii obiective; arta nonfigurativa abstractzionism. 3. Adj. Conceput in mod prea general prea teoretic; p. ext. greu de intzeles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 4. S. n. adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintrun verb shi exprima actziunea verbului respectiv. Din lat. abstractus germ. abstrakt fr. abstrait.

abstráct ~a [At: MAIORESCU L. 39 / Pl: ~ctzi ~e / E: lat abstractus] 1 a Care se poate percepe doar prin procese mentale de separare shi generalizare a insushirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. 23 a sn (Grm; shis) Cuvant ~ Cuvant cu sensul abstract (1).

ABSTRÁCT A abstractzi te adj. s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea shi generalizarea insushirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent detashat de obiecte de fenomene sau de relatziile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice teoretice fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general prea teoretic; p. ext. greu de intzeles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n. adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintrun verb shi exprima actziunea verbului respectiv. Din lat. abstractus germ. abstrakt fr. abstrait.

ABSTRÁCT A abstractzi te adj. (In opozitzie cu concret) Care rezulta dintrun proces de abstractzie care este detashat de raporturi sau de legaturi concrete. Tratare abstracta ◊ Sustzinind k adevarul este totdeauna concret dialectica marxista nu se ridica impotriva cuvintelor abstracte in general ci numai impotriva cuvintelor abstracte lipsite de sens. CONTEMPORANUL S. II 1953 nr. 350 6/6. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar care nu este insotzit de nici o specificare care nu exprima obiecte putind fi numarate sau masurate. 3 8 29 sint numere abstracte. ◊ Substantiv abstract = substantiv care numeshte o insushire sau o calitate shi nu un obiect concret. «Frumusetze» «curaj» «intzelepciune» sint substantive abstract. ◊ (Substantivat in expr.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb shi denumind actziunea acestuia. In expresia «culesul viilor» substantivul «cules» este abstract verbal. Substantivul «cintare» este un abstract verbal al verbului «a cinta». ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice (shi nu de date concrete) rupt de viatza reala. O infractziune nu trebuie judecata in abstract. ♦ Care intruneshte numai caracterele generale ale unui obiect sau ale unui; fenomen care este conceput sub aspect (prea) general (prea) teoretic. Conducerea abstracta generala necompetenta favorizeaza birocratismul shi degenereaza in birocratism. SCINTEIA 1953 nr. 2581. ♦ (Despre un proces de gindire) Care scapa intzelegerii din cauza lipsei elementelor concrete care este greu de patruns.

ABSTRÁCT A abstractzi te adj. 1. Care rezulta din separarea shi generalizarea celor mai esentziale particularitatzi proprii unui grup de fenomene; care este detashat de raporturi sau de legaturi concrete. SHtiintza abstracta. ♦ (Substantivat n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb denumind actziunea acestuia. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice (shi nu de date concrete); rupt de viatza reala. ♦ (Substantivat n.) Cuvant abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general (prea) teoretic; greu accesibil intzelegerii. Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).

ABSTRÁCT A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractzii; care este imperceptibil prin simtzuri. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeshte o notziune abstracta; arta abstracta v. abstractzionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb denumind actziunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductzii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general teoretic; (despre un proces de gandire) greu de intzeles bazat numai pe abstractzii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoashterea proprietatzilor esentziale shi generale ale obiectelor shi fenomenelor. 2. Expunere sumara a contzinutului esentzial al unei lucrari. [< lat. abstractus cf. fr. abstrait].

abstráct a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret real. ◊ in ~ = pe baza de deductzii logice; exprimat (prea) general teoretic; (despre un proces de gandire) greu de intzeles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX care se caracterizeaza prin intelectualizarea reductzia abstracta shi incifrarea imaginii; abstractzionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb denumind actziunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoashterea proprietatzilor esentziale shi generale. (< germ. abstrakt lat. abstractus)

abstráct a abstractzi e adj. 1. Care este gindit separat de contextul real concret din care face parte. 2. Conceput in mod prea general; greu de intzeles (din lipsa de exemplificari concrelte).

ABSTRÁCT ~ta (~tzi ~te) shi adverbial 1) (in opozitzie cu concret) Care rezulta dintrun proces de abstractzie; care cuprinde trasaturile generale detashanduse de raporturile concrete. 2) Care este greu de intzeles din cauza lipsei elementelor concrete. ◊ In ~ a) pe calea deductziilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abstract] /<lat. abstractus germ. abstrakt

abstract a. 1. care exprima calitatea in afara de obiectul ei (o pura creatziune a spiritului): negreatza bunatate; shtiintze abstracte shtiintze pure k matematicele in opozitziune cu cele aplicate; 2. fig. greu de patruns: e prea abstract; 3. Aritm. care exprima numarul fara alaturarea obiectului numarat: 1 2 etc.

*abstráct a adj. (lat. abstractus; abs de la shi tráhere a trage). Care arata calitatea unuĭ lucru facind abstractziune de el = albeatza bunatate. Metafizic greŭ de intzeles: shtiintze abstracte scriitor abstract. Preocupat: spirit abstract. Aritm. Numar abstract care spune numaĭ cite unitatzĭ sĭnt fara sa le spuna felu. S. n. Ceĭa ce e abstract in opoz. cu concret. Adv. In mod abstract.

abstráct¹ adj. m. pl. abstráctzi; f. abstrácta pl. abstrácte

abstráct adj. m. (sil. mf. abs) pl. abstráctzi; f. sg. abstrácta pl. abstrácte

abstract

ABSTRÁCT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual notzional. (Contzinut ~ al unui enuntz.) 3. nonfigurativ. (Arta ~.)

ABSTRACT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual notzional. (Contzinut ~ al unui enuntz.)

Abstract ≠ concret palpabil sesizabil

ABSTRÁCT A adj. (< lat. abstractus cf. fr. abstrait): in sintagmele adjectiv abstract adverb abstract cuvant abstract determinant abstract determinare abstracta enuntz abstract limba abstracta parte de vorbire abstracta prepozitzie cu semnificatzie abstracta sens abstract substantiv abstract structura abstracta shi verb abstract (v.)

ABSTRACT 1. in analiza componentziala* trasatura semantica distinctiva* (vezi SEM) relevanta in descompunerea semantica a lexemelor apartzinand clasei substantivului. in semantica generativa* trasatura semantica inerenta* introdusa prin regulile de subcategorizare* noncontextuala a substantivelor; se opune trasaturii [+ Concret] 2. Substantiv ~ Clasa lexicogramaticala de substantive caracterizate prin trasatura inerenta [+ Abstract]. Relevantza morfologica a clasei consta in coocurentza cu trasatura [ Numarabil] intreaga clasa avand caracteristica de substantive defective* de plural iar cea sintactica in posibilitatea combinarii la singular cu determinantzii cantitativi mult(a) atat(a) cat(a) contexte neacceptate de substantivele numarabile; *mult scaun *multa fata. 3. Sufix ~ Clasa de sufixe* lexicale care atashate la baze* verbale (ex. vanzare fagaduiala biruintza) adjectivale (ex. fierbintzeala cruzime maretzie rautate) shi mai rar substantivale (ex. feciorie) servesc la derivarea* clasei largi a substantivelor abstracte (vezi 2). 4. ~ verbal Clasa de substantive abstracte (vezi 2) obtzinute din verbe fie prin conversiune*; infinitive lungi shi supine substantivate (ex. plecarea tatei mersul pe jos; vezi SUBSTANTIVARE) fie prin derivare* cu sufixe purtatoare de sens abstract (vezi 3; ex. vanzare plecaciune). Sintactic clasa abstractelor verbale se distinge prin pastrarea unor disponibilitatzi de combinare specifice verbului (de ex. trimitere de ajutoare sinistratzilor sustragerea de la raspundere dorintza sa...) caracterizanduse in ansamblu printrun amestec de determinantzi de tip verbal shi de tip nominal (vezi de ex. constructzia: sustragerea repetata de la raspundere unde determinantul adjectival este impus de substantiv iar constructzia prepozitzionala reflecta regimul verbului de origine: a se sustrage de la...). Tipologic romana se distinge printro sensibilitate deosebita fatza de parametrul abstractului verbal (vezi shi NOMINALIZARE) creandushi in raport cu alte limbi romanice forme speciale de abstracte verbale: infinitivul lung* shi supinul* substantivat shi diferentziind doua forme de infinitiv (lung shi scurt*) shi doua tipuri de supin (supinul nominal shi cel verbal) distincte shi k grad de nominalizare. G.P.D.