ABSTRÁCT A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractzii; care este imperceptibil prin simtzuri. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeshte o notziune abstracta; arta abstracta v. abstractzionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb denumind actziunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductzii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general teoretic; (despre un proces de gandire) greu de intzeles bazat numai pe abstractzii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoashterea proprietatzilor esentziale shi generale ale obiectelor shi fenomenelor. 2. Expunere sumara a contzinutului esentzial al unei lucrari. [< lat. abstractus cf. fr. abstrait].