ABSTRÁCT A abstractzi te adj. s. n. 1. Adj. Care este gandit in mod separat de infatzisharea materiala de exemplele particulare de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detashat de obiecte de fenomene sau de relatziile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice teoretice fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoashterii care consta in desprinderea mintala a determinarilor fundamentale generale ale obiectului studiat. ◊ Arta abstracta = arta care nu cauta sa reprezinte elementele realitatzii obiective; arta nonfigurativa abstractzionism. 3. Adj. Conceput in mod prea general prea teoretic; p. ext. greu de intzeles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 4. S. n. adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintrun verb shi exprima actziunea verbului respectiv. Din lat. abstractus germ. abstrakt fr. abstrait.

abstráct ~a [At: MAIORESCU L. 39 / Pl: ~ctzi ~e / E: lat abstractus] 1 a Care se poate percepe doar prin procese mentale de separare shi generalizare a insushirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. 23 a sn (Grm; shis) Cuvant ~ Cuvant cu sensul abstract (1).

ABSTRÁCT A abstractzi te adj. s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea shi generalizarea insushirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent detashat de obiecte de fenomene sau de relatziile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductzii logice teoretice fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general prea teoretic; p. ext. greu de intzeles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n. adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintrun verb shi exprima actziunea verbului respectiv. Din lat. abstractus germ. abstrakt fr. abstrait.

ABSTRÁCT A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractzii; care este imperceptibil prin simtzuri. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeshte o notziune abstracta; arta abstracta v. abstractzionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb denumind actziunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductzii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general teoretic; (despre un proces de gandire) greu de intzeles bazat numai pe abstractzii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoashterea proprietatzilor esentziale shi generale ale obiectelor shi fenomenelor. 2. Expunere sumara a contzinutului esentzial al unei lucrari. [< lat. abstractus cf. fr. abstrait].

abstráct a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret real. ◊ in ~ = pe baza de deductzii logice; exprimat (prea) general teoretic; (despre un proces de gandire) greu de intzeles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX care se caracterizeaza prin intelectualizarea reductzia abstracta shi incifrarea imaginii; abstractzionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb denumind actziunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoashterea proprietatzilor esentziale shi generale. (< germ. abstrakt lat. abstractus)

*abstráct a adj. (lat. abstractus; abs de la shi tráhere a trage). Care arata calitatea unuĭ lucru facind abstractziune de el = albeatza bunatate. Metafizic greŭ de intzeles: shtiintze abstracte scriitor abstract. Preocupat: spirit abstract. Aritm. Numar abstract care spune numaĭ cite unitatzĭ sĭnt fara sa le spuna felu. S. n. Ceĭa ce e abstract in opoz. cu concret. Adv. In mod abstract.

abstráct² s. n. (elemente) pl. abstrácte

abstráct s. n. (sil. mf. abs) pl. abstrácte

abstract

ABSTRÁCT s. n. (< adj. abstract a < lat. abstractus cf. fr. abstrait): parte de vorbire care denumeshte o notziune abstracta cu contzinut lexical nereprezentabil in planul senzorial provenita de la o alta parte de vorbire prin derivare cu sufixe sau prin conversiune. ◊ ~ verbál: substantiv care denumeshte o actziune provenit de la un verb (prin derivare cu sufixele eala intza shi itura shi prin conversiune de la infinitiv sau de la supin) ametzeala (< ametzi + eala) biruintza (< birui + intza) lovitura (< lovi + itura); trecerea (< infinitivul trecere) mersul (< supinul de mers) etc. ◊ ~ al calitatzii: substantiv provenit prin derivare cu sufixe de la un adjectiv bunatate (< bun + atate) limpezime (< limpede + ime) simplitate (< simplu + itate) etc.

ABSTRACT 1. in analiza componentziala* trasatura semantica distinctiva* (vezi SEM) relevanta in descompunerea semantica a lexemelor apartzinand clasei substantivului. in semantica generativa* trasatura semantica inerenta* introdusa prin regulile de subcategorizare* noncontextuala a substantivelor; se opune trasaturii [+ Concret] 2. Substantiv ~ Clasa lexicogramaticala de substantive caracterizate prin trasatura inerenta [+ Abstract]. Relevantza morfologica a clasei consta in coocurentza cu trasatura [ Numarabil] intreaga clasa avand caracteristica de substantive defective* de plural iar cea sintactica in posibilitatea combinarii la singular cu determinantzii cantitativi mult(a) atat(a) cat(a) contexte neacceptate de substantivele numarabile; *mult scaun *multa fata. 3. Sufix ~ Clasa de sufixe* lexicale care atashate la baze* verbale (ex. vanzare fagaduiala biruintza) adjectivale (ex. fierbintzeala cruzime maretzie rautate) shi mai rar substantivale (ex. feciorie) servesc la derivarea* clasei largi a substantivelor abstracte (vezi 2). 4. ~ verbal Clasa de substantive abstracte (vezi 2) obtzinute din verbe fie prin conversiune*; infinitive lungi shi supine substantivate (ex. plecarea tatei mersul pe jos; vezi SUBSTANTIVARE) fie prin derivare* cu sufixe purtatoare de sens abstract (vezi 3; ex. vanzare plecaciune). Sintactic clasa abstractelor verbale se distinge prin pastrarea unor disponibilitatzi de combinare specifice verbului (de ex. trimitere de ajutoare sinistratzilor sustragerea de la raspundere dorintza sa...) caracterizanduse in ansamblu printrun amestec de determinantzi de tip verbal shi de tip nominal (vezi de ex. constructzia: sustragerea repetata de la raspundere unde determinantul adjectival este impus de substantiv iar constructzia prepozitzionala reflecta regimul verbului de origine: a se sustrage de la...). Tipologic romana se distinge printro sensibilitate deosebita fatza de parametrul abstractului verbal (vezi shi NOMINALIZARE) creandushi in raport cu alte limbi romanice forme speciale de abstracte verbale: infinitivul lung* shi supinul* substantivat shi diferentziind doua forme de infinitiv (lung shi scurt*) shi doua tipuri de supin (supinul nominal shi cel verbal) distincte shi k grad de nominalizare. G.P.D.