nemulțămit, ~ă smf, a vz nemulțumit

nemulțămít, -ă adj. Care nu e mulțămit: numuțămituluĭ i se ĭa daru (Prov.). S.f., pl. e. Vechĭ. Ingratitudine.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. 4 Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Pref. ne- + mulțumit.

nemulțămi v vz nemulțumi

nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).

nemulțumit, ~ă [At: VARLAAM, C. 343 / V: (îvp) ~țămit / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + mulțumit] 1-2 smf, a (Om) care nu este mulțumit Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor (2), (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 3-4 smf, a (Persoană) care are o nemulțumire (2) Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor, (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 5 a Contrariat. 6 a (D. ochi, privire etc.) Care exprimă nemulțumire (1). 7 sf (Îvp) Lipsă de recunoștință.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Ne- + mulțumit.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămí (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. Care nu e mulțumit; nesatisfăcut, neîmpăcat, supărat. (Adverbial) Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga. PREDA, Î. 133. ◊ (Substantivat) Nemulțumitului i se ia darul. -Variantă: nemulțămít, -ă (NEGRUZZI, S. I 142) adj.

A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi

NEMULȚUMÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la mulțumit): ~tului i se ia darul se spune despre o persoană ingrată, care pierde ceea ce a primit. /ne- + mulțumit

nemulțumit a. care nu e mulțumit.

nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.

nemulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 să nemulțumeáscă

nemulțumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă

NEMULȚUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

NEMULȚUMÍT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

NEMULȚUMIT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface

Nemulțumit ≠ mulțumit, satisfăcut