NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. 4 Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Pref. ne- + mulțumit.

nemulțumit, ~ă [At: VARLAAM, C. 343 / V: (îvp) ~țămit / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + mulțumit] 1-2 smf, a (Om) care nu este mulțumit Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor (2), (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 3-4 smf, a (Persoană) care are o nemulțumire (2) Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor, (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 5 a Contrariat. 6 a (D. ochi, privire etc.) Care exprimă nemulțumire (1). 7 sf (Îvp) Lipsă de recunoștință.

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Ne- + mulțumit.

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. Care nu e mulțumit; nesatisfăcut, neîmpăcat, supărat. (Adverbial) Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga. PREDA, Î. 133. ◊ (Substantivat) Nemulțumitului i se ia darul. -Variantă: nemulțămít, -ă (NEGRUZZI, S. I 142) adj.

NEMULȚUMÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la mulțumit): ~tului i se ia darul se spune despre o persoană ingrată, care pierde ceea ce a primit. /ne- + mulțumit

nemulțumit a. care nu e mulțumit.

nemulțămit, ~ă smf, a vz nemulțumit

nemulțămít, -ă adj. Care nu e mulțămit: numuțămituluĭ i se ĭa daru (Prov.). S.f., pl. e. Vechĭ. Ingratitudine.

NEMULȚUMÍT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

NEMULȚUMIT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

Nemulțumit ≠ mulțumit, satisfăcut