VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

văr, vară [At: (a. 1505), cf MIHĂILĂ, D. 173 / Vc: (m) vere, (rar) vărule, (A și: reg, vărule), vereo sm / Pl: veri, vere / E: ml (consobrinus, -a) verus, -a] 1 smf (Adesea determinat de un aps) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați ori surori. 2 smf Persoană care are aceiași bunici (sau ascendenți mai îndepărtați) cu o alta, fără a fi fratele sau sora sa, considerată în raport cu aceasta. 3 sm (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 smf (Fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului. 5 sm (Trs; Mun; de obicei construit cu verbul „a se prinde”) Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ, până la moarte Si: (pop) fârtat (1), frate (8) de cruce. 6 smp (Ast; reg; art.) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape.

văr, vară s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj.pos.) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sînt frați sau surori. ♦ Persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta; (pop.; fam.) verișcan. ◊ (cu determ. care indică ierarhia gradului de rudenie) Văr bun sau vară bună v. bun. Văr mare v. mare. Văr primar (sau vară primară) v. primar. 2 s.m. (fam.; la voc.) Termen de adresare către o persoană de sex masculin, care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă condescendență. Nu-s om rău, vere, măcar că mă arată mutra așa (POPA). ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri, pentru a exprima uimire, mirare, admirație etc. S-o fi văzut, măi vere, zicea povestitorul, cît era de ticăloasă (SADOV.). • pl. veri, vere. /lat. [consobrīnum] vērum, [consobrīnam] vēram.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun⁴ (VII). Văr dulce v. dulce¹ (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar¹2 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

VĂR veri m. Persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

văr m. copilul fratelui sau al surorii: văr primar. [Lat. (CONSOBRINUS) VEROS, lit. (văr) adevărat = văr bun].

văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.

văr s. m., voc. vére; pl. veri

văr s. m., voc. vére; pl. veri

+văru-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui văru-meu/-tău/-său corectată

+văru-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui văru-miu/-tu/-su corectată

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.)

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sînt ~ primari.)

văr (véri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare. – Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă.