răbda [At: COD. VOR. 150/7 / V: (îrg) reb~ / Pzi: rabd, (pop) răbd / E: nct] 1 vt A suporta (cu resemnare) o neplăcere sau o durere fizică sau morală Si: a îndura, a suferi. 2 vt (Îe) A ~ în piele A îndura mult, fără a se plânge. 3 vi (Înv) A rezista în luptă. 4 vi (Udp „la”) A fi rezistent. 5-6 vti (Îvp) A aștepta în liniște, cu resemnare. 7 vt (Fig; îe) A nu ~ vremea (pe cineva) A fi presat de timp. 8 vt A tolera săvârșirea unui lucru nepermis Si: a îngădui, a permite. 9 vt A suporta prezența cuiva sau a ceva Si: a suferi. 10 vt (Fig) A îndura. 11 vt (Îe) A (nu)-l ~ pe cineva inima (să...) A (nu) se putea stăpâni (să...). 12 vt (Îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) puterile să... A (nu) mai putea să... 13 vt (Înv) A crede (în cineva sau în ceva). 14 vt A spera. 15-16 vir A-și înfrâna pornirile Si: a se abține (2), a se stăpâni.

RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. A suporta (cu resemnare) o suferință fizică sau morală; a îndura. V. pătimi. Rabdă să-l lovești pînă îl apucă diavolul și-l înnebunește, și-atunci e prăpăd. DUMITRIU, P. F. 44. Rabzi bătăi de pumn și bici. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi: Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. ◊ Intranz. Stăi, Roibule, zise el blînd calului, stăi aici oleacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăz. SADOVEANU, O. I 370. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. De zece ani de cînd tot rabd. ALECSANDRI, T. I 279. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd cauza suferinței) De două zile rabdă de foame. C. PETRESCU, C. V. 121. ♦ Intranz. (Despre lucruri) A fi rezistent, a nu se strica repede. Și na-ți cizmele-mi de țap... Ce la apă mult mai rabdă. TEODORESCU, P. P. 502. 2. Tranz. A tolera să se săvîrșească un lucru neîngăduit, supărător; a permite, a accepta. Doar n-oi răbda să mă rușineze dînsul pe mine în fața satului. REBREANU, R. II 40. Graurul... împreună cu ciorile se cocoțează jucînd pe spinarea boilor, cari cu o filozofică nepăsare rabdă așa batjocure. ODOBESCU, S. III 23. Hîrtia multe rabdă (= multe lucruri rele sau neplăcute se scriu). ◊ (Construit cu dativul) Nu ți-or putea răbda cîte ți-am răbdat noi. CREANGĂ, P. 286. ◊ (Complementul indică persoana tolerată) Mă mir numai că părintele te mai rabdă pe lîngă dumnealui. REBREANU, I. 71. Noi să răbdăm pe tronul acestei țări, pe cine? Pe-un tiran, un fățarnic? ALECSANDRI, T. II 111. ◊ (Adesea în fraze negative sau interogative, uneori în imprecații) Neamul lui Eftimie – nu i-ar mai răbda pămîntul. DUMITRIU, N. 223. Cum îl rabdă locul... să mai umble zile supărat Pentru-o vorbă numai? COȘBUC, P. II 247. Bate-o, doamne, n-o răbda, Că mi-a secat inima. TEODORESCU, P. P. 306. ◊ Expr. A (nu)-l răbda pe cineva inima (să... ) = a nu se putea stăpîni (să nu... ), a (nu) se îndura să... Nu-l mai răbdase inima și venise s-o vadă cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 451. Totuși nu-l răbda inima să stea molcom. REBREANU, R. I 267. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă, ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima. CREANGĂ, A. 112. A (nu)-i mai răbda (pe cineva) puterile să... = a-l părăsi (pe cineva) puterile, a numai putea să... Nu-l mai rabdă puterile să-și joace copila pe genunchi. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Intranz. Nu mai răbdăm, fraților!... Puneți mîna pe topoare! REBREANU, R. II 231. 3. Intranz. (Astăzi rar) A-și înfrîna neliniștea, nerăbdarea, a-și păstra calmul, a sta liniștit. Fata mea, o cununie ne-ar scăpa de orice grijă. Fata mea, cum poți răbda... Mai e vreme. Spune: da.! EFTIMIU, Î. 55. Ah! suflete împietrite! el moare și tu rabzi încă? CONACHI, P. 86. Trebuie să rabde pînă ce să se usuce cărămizile. DRĂGHICI, R. 86. ◊ Refl. Nu s-au mai putut răbda între păreții casei. SBIERA, P. 132. ♦ Refl. (Învechit, în construcții negative; adesea în legătură cu verbul «a putea») A se stăpîni, a se înfrîna, a se reține de la ceva. Acel ce nu se poate răbda ca să nu scrie. CONTEMPORANUL, I 205. Nu cred că s-a răbdat Să nu-i fi ospătat. DONICI, F. 80. – Prez. ind. și: (regional) răbd.

A RĂBDÁ rabd 1. tranz. 1) (suferințe fizice sau morale) A îndura cu tărie și calm; a suferi; a suporta. 2) A admite în mod conștient și tacit; a îngădui; a suferi; a suporta; a tolera. ◊ A nu-l ~ pe cineva inima să... a nu se putea stăpâni să nu... 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a îngădui. /Orig. nec.

răbdà v. a avea răbdare, a suferi cu tărie. [Origină necunoscută].

rabd, V. răbd.

răbd, a -á v. tr. (cp. cu lat. répedo, -áre, a te retrage). Sufer, îndur: a răbda multe loviturĭ, un jug greŭ. Sufer, tolerez, îngăduĭ, permit: pe acest obraznic nu-l rabdă nimenĭ. Nu mă rabdă inima, nu pot, nu mă îndur să. V. intr. Sufer de: a răbda de foame, de sete. Doamne, rabdă mie (Cor.), permite-mĭ. V. refl. (Vechĭ. Azĭ. Trans., rar). Mă abțin. – În est răbd, răbzĭ, rabdă, să răbde, răbdat. Vechĭ și azĭ Trans. rebd, rebzĭ, reabdă, să rebde, rebdat. Cp. cu crăp.

răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă

răbdá vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 sg. și pl. rábdă

rabd, rabdă 3, rabde 3 conj.

RĂBDÁ vb. 1. v. îndura. 2. v. suporta. 3. v. îngădui. 4. v. abține.

RĂBDA vb. 1. a îndura, a pătimi, a păți, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a binevrea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 2. a duce, a îndura, a suferi, a suporta. (El a ~ tot greul.) 3. a accepta, a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 4. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a se reține, a se stăpîni. (N-a putut ~ să nu-i spună vreo două.)

răbdá (rábd, răbdát), vb. – 1. A rezista, a îndura. – 2. A suporta, a tolera, a admite, a suferi. – Var. înv. și Trans. rebda. Mr. aravdu, arăvdare. Lat. *re-e(n)mendāre „a îmbunătăți”, cf. sp. remendar „a întări cu un petic”, ca și mr. amindari „a îmbunătăți, a cîștiga”. Tranziția semantică de la „a face rezistent” la „a rezista” este aceeași cu a lui îndura. Fonetic, rezultatul *remda a dezvoltat a consoană auxiliară, *rămbda, cf. fr. chambre, sp. hombre și rom. cam dogit › cambdogit, exemplu citat de Țicăloiu, ZPRh., LI, 280-91. Nu lipsesc alte explicații, care nu par convingătoare: din sl. raditi, raždą „a avea grijă de” (Cihac, II, 302); din lat. *re-obdurāre (Cihac, I, 224; Koerting 7958; Weigand, BA, II, 260; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 284; din lat. rīgĭdāre (E. Herzog, Dacor., I, 222-4 și Dacor., V, 495-97; cf. împotrivă Graur, BL, V, 111 și Rosetti, 175); din lat. rĕgĕre „a conduce” (Giuglea, Dacor., IV, 380); din lat. răbĭdāre „a turba” (Pușcariu, Dacor., VIII, 127-31) sau *rubĭdāre „a turba” (Pușcariu, Lr., 122); din lat. repĕdāre „a se retrage” (Scriban). Der. răbdare (mr. răvdare), s. f. (calm; resemnare, îndurare); răbdător, adj. (calm, suferitor); răbdăriu, adj. (blînd, încercat); nerăbădător, adj. (neliniștit); nerăbdare, s. f. (neliniște).

SUSTINE ET ABSTINE! (lat.) rabdă și stăpânește-te! – Versiunea latină a unei vechi maxime grecești, devenită deviza filozofului stoic Epictet. Indică două modalități ale rezistenței la rău și în general ale detașării: puterea de a îndura și aceea de a fi stăpân pe tine însuți, ferindu-te de patimile care-ți subminează libertatea morală.