ostoi¹ ssg [At: LUNGIANU, ap. CADE / E: pvb ostoi²] (Reg) 1 Potolire. 2 (Îe) Un ~ de ploaie Ploaie repede și de scurtă durată. corectată

ostoi² [At: VARLAAM, C. 83 / V: (îrg) ort~, ~ovi, ~tăvi, ~tei^[1], ~tui, us~, (cscj) ~teia, ~tia, ~ia, usteia, ustoia / Pzi: ~iesc și ostoi / E: slv оустоюти] 1-2 vtr (Îvp; d. senzații, sentimente, stări sufletești etc.) A (se) atenua. 3-4 vtr (Îvp; d. oameni) A (se) liniști. 5 vt (Îvp) A alina. 6 vi (Îvp) A înceta. 7 vr (Ban; Olt) A se opri din fermentat. 8 vr (Ban; Olt) A se coace. 9 vr (Ban; Olt) A de deshidrata.

OSTOÍ, osloiesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se potoli, a se domoli, a se alina, a se liniști, a se calma. Chirilă Păun pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția. REBREANU, R. I 280. ◊ Tranz. Femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mînă. REBREANU, R. I 177. Noi trîndavi nu sîntem, și nici cele guri n-avem de ostoit. VLAHUȚĂ, CL. 64. – Prez. ind. și: ostói (TEODORESCU, P. P. 83). – Variante: ostoiá (SADOVEANU, O. I 262) vb. I, ostoví (PĂSCULESCU L. P. 129) vb. IV.

A OSTOÍ ~iésc tranz. A face să se ostoiască. /<sl. ustojati

A SE OSTOÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) (despre persoane) A ajunge în stare de liniște; a căpăta (din nou) calmul; a se liniști; a se calma. 2) (despre acțiuni sau procese) A pierde din intensitate; a se ogoi; a se potoli; a se domoli. /<sl. ustojati

ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.

ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare.

ortoi v vz ostoi²

ostăvi v vz ostoi²

ostei² v vz ostoi²

osteia v vz ostoi²

ostia v vz ostoi²

ostoia v vz ostoi²

ostovi v vz ostoi² corectată

ostui v vz ostoi²

OSTOIÁ vb. I v. ostoi.

OSTOVÍ vb. IV v. ostoi.

osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta].

ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.

usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc.

ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă

ostoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ostoiáscă

ostoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, conj. ostoiască)

ostoesc, -toaie 3, -toiam 1 imp.

OSTOÍ vb. v. alina, calma, conteni, curma, domoli, îmblânzi, înceta, liniști, opri, potoli, sfârși, sta, tempera, termina, ușura.

ostoi vb. v. ALINA. CALMA. CONTENI. CURMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎNCETA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. SFÎRȘI. STA. TEMPERA. TERMINA. UȘURA.

ostoí (ostoiésc, ostoít), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.

ostói s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.