HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

halima¹ sf [At: ALECSANDRI, T. 70 / Pl: ~le / E: ngr χαλιμά] 1 Titlu al colecției de povești arabe „O mie și una de nopți”. 2 (Pex) Poveste lungă și încurcată. 3 (Fig) Minunăție. 4 (Fig) Peripeție.

halima² sf vz halimai

HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

HALIMÁ, halimale, s. f. Întîmplare complicată, cuprinzînd o serie de încurcături din care cu greu se poate descurca cineva (aluzie la colecția de povești orientale cu acest nume, care conțin multe peripeții). Era o halima întreagă ceea ce-i spunea Duțu. SLAVICI, O. I 377. Să-ți povestesc ce am pățit cu mitocanul! Să vezi, e halima. CARAGIALE, O. I 58.

HALIMÁ ~le f. 1) Întâmplare, situație sau povestire cu peripeții încurcate. 2) fig. Eroare cauzată de o neînțelegere. [Art. halimaua] /<ngr. halima

Halimà f. 1. numele colecțiunii de povești arabe O mie și una de nopți, povestite de sultana Șeherazada (supranumită Halima, adică cea bună, cea îndurătoare): merge focul pe apă ca în vremea Halimalei AL.; 2. fig. întâmplare minunată și plină de peripeții: o halima întreagă și plină de minuni AL. să-ți povestesc ce am pățit... să vezi, e halima CAR.

halimá f. după numele sultaneĭ Șeherazade, supranumită Halimá, d. ar. halim, blînd, adică „cea blîndă”, care ĭ-a povestit sultanuluĭ cele o mie și una de poveștĭ care aŭ fost compuse pe arăbește de învățatu derviș Abubekir și traduse în multe limbĭ, între altele și în cea românească de Gherasim Gorjan la 1835 după o traducere grecească. (Turc. ngr. halimá). Poveste miraculoasă orientală. Fig. Întîmplare miraculoasă: călătoria mea a fost curată halima.

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimá s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále

HALIMÁ s. v. confuzie, încurcătură, zăpăceală.

halimá (halimále), s. f. – 1. Titlu al colecției de povești orientale, mai cunoscută ca O mie și una de nopți. – 2. Basm, poveste, snoavă. – 3. Încurcătură, încîlceală, confuzie. Arab. âlima „balerină” (› fr. almée, sp. almea), prin intermediul ngr. χαλιμά (Șeineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, dată fiind complicația poveștii. Se pare că Graur 161 se înșală interpretîndu-l ca „hărmălaie”, pe care îl explică prin țig. halema, de la ha- „a mînca”.

HALIMA, carte populară alcătuită din fragmente ale colecției de povestiri și basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie și una de nopți”, îmbogățită și cu alte povestiri și fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie și una de zile” de Pétis de la Croix. Realizată pentru prima dată în lb. neogreacă (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, această selecție primește numele de H. (înlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Șeherezada) și va fi tradusă, localizată și răspândită în numeroase manuscrise român ești din a doua jumătate a sec. 18 și începutul sec. 19. Prima versiune integrală în limba română, datată 1783 și atribuită monahului Rafail de la mănăstirea Hurez, a fost tipărită de I. Gherasim Gorjanu, în patru vol., între 1835 și 1838 („Halima sau povestiri mitologhicești arăbești”).

halima, halimale s. f. 1. afacere complicată, căreia nu îi poți da de capăt. 2. scandal.