CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

confúzie sf [At: CANTEMIR, HR. 308 / P: ~zi-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confusion, lat confusio, -onis] 1 Lipsă de orientare (în diverse probleme) Si: încurcătură. 2 (Îs) ~ mintală Stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite, uneori, de agitație. 3 (Jur; îf confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. 4 Uluire.

CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite uneori de agitație. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

CONFÚZIE, confuzii, s. f. Faptul de a confunda și rezultatul lui; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). Dintr-o confuzie ni s-a trimis nouă scrisoarea. – Pronunțat: -zi-e.

CONFÚZIE s.f. Încurcătură; lipsă de orientare. ◊ Confuzie mintală = tulburare de conștiință care apare în cazul unor infecții și intoxicații. [Gen. -iei, var. confuziune s.f. [Cf. fr. confusion, it. confusione, lat. confusio].

CONFÚZIE s. f. încurcătură; lipsă de orientare. ♦ ~ mintală = tulburare de conștiință, în cazul unor infecții și intoxicații. (< fr. confusion, lat. confusio)

CONFÚZIE ~i f. 1) Caracter confuz; stare confuză; lipsă de claritate; încurcătură. 2) Eroare rezultată din confundarea lucrurilor sau a ființelor. ◊ ~ mintală stare patologică pasageră sau persistentă constând în pierderea clarității gândirii. [Art. confuzia; G.-D. confuziei; Sil. -zi-e] /<fr. confusion, lat. confusio, ~onis

confuziune sf vz confuzie

confuzi(un)e f. 1. fapta de a confunda un lucru cu altul și rezultatul ei: confuziunea numelor; 2. starea lucrurilor confundate sau amestecate; 3. lipsă de ordine, de claritate; 4. turburare sau dezordine politică; 5. umilire, nedumerire.

*confuziúne f. (lat. confúsio, -ónis. V. fuziune). Acțiunea de a lua un lucru drept altu: confuziune de date. Amestec, dezordine: confuziunea de stil provine din confuziunea de ideĭ. Fig. Încurcătură din cauza rușineĭ: plin de confuziune. – Și -úzie.

confúzie (încurcătură) (-zi-e) s. f., art. confúzia (-zi-a), g.-d. art. confúziei; pl. confúzii, art. confúziile (-zi-i-)

confúzie s. f. (sil. -zi-e), art. confúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. confúziei; pl. confúzii, art. confúziile (sil. -zi-i-)

confuzie

CONFÚZIE s. 1. încurcătură, zăpăceală, (Transilv.) îngăimăceală, (fam.) halima. (S-a produs o ~ de nedescris.) 2. imprecizie, neclaritate, nelămurire, neprecizie, obscuritate, (fig.) nebulozitate. (~ în exprimare.)

CONFUZIE s. 1. încurcătură, zăpăceală, (Transilv.) îngăimăceală. (S-a produs o ~ de nedescris.) 2. imprecizie, neclaritate, nelămurire, neprecizie, obscuritate, (fig.) nebulozitate. (~ în exprimare.)

Confuzie ≠ precizie