opțiuni
  • info

9 definiții pentru disjunge

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

disjúnge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjúng / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei, probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și soluționa în mod separat.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despărți două pricini care fuseseră unite sau a despărți o pricină în două spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.

DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISJÚNGE vb. v. disocia.

Intrare: disjunge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disjunge
  • disjungere
  • disjuns
  • disjunsu‑
  • disjungând
  • disjungându‑
 singular plural
  • disjunge
  • disjungeți
  • disjungeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disjung
 (să)
  • disjung
  • disjungeam
  • disjunsei
  • disjunsesem
a II-a (tu)
  • disjungi
 (să)
  • disjungi
  • disjungeai
  • disjunseși
  • disjunseseși
a III-a (el, ea)
  • disjunge
 (să)
  • disjungă
  • disjungea
  • disjunse
  • disjunsese
plural I (noi)
  • disjungem
 (să)
  • disjungem
  • disjungeam
  • disjunserăm
  • disjunseserăm
  • disjunsesem
a II-a (voi)
  • disjungeți
 (să)
  • disjungeți
  • disjungeați
  • disjunserăți
  • disjunseserăți
  • disjunseseți
a III-a (ei, ele)
  • disjung
 (să)
  • disjungă
  • disjungeau
  • disjunseră
  • disjunseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

disjunge, disjungverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.