optziuni
  • info

9 definitzii pentru disjunge

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

DISJÚNGE disjúng vb. III. Tranz. (Jur.) A despartzi doua litigii care fusesera unite spre a le cerceta shi solutziona in mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (apartzinand aceluiashi ansamblu). Din lat. disjungere.

DISJÚNGE disjúng vb. III. Tranz. (Jur.) A despartzi doua litigii care fusesera unite spre a le cerceta shi solutziona in mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (apartzinand aceluiashi ansamblu). Din lat. disjungere.

disjúnge [At: PONTBRIANT D. / V: (inv) des~ / Pzi: disjúng / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei probleme) A separa dintrun ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini proceduri) A despartzi spre a cerceta shi solutziona in mod separat.

DISJÚNGE disjúng vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despartzi doua pricini care fusesera unite sau a despartzi o pricina in doua spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.

DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despartzi doua pricini sau a despartzi o pricina in doua pentru a le judeca separat. ♦ A separa (doua chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despartzi doua pricini sau o pricina in doua pentru a le judeca separat. 2. a separa (doua chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini procedee) A despartzi in doua pentru a cerceta shi judeca in mod separat. 2) (chestiuni) A separa in mod conshtient. /<lat. disjungere

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

disjúnge (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. disjúng 1 pl. disjúngem; part. disjúns

disjúnge vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. disjúng 1 pl. disjúngem; part. disjúns

Dictzionare relatzionale

Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).

DISJÚNGE vb. v. disocia.

Intrare: disjunge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disjunge
  • disjungere
  • disjuns
  • disjunsu‑
  • disjungand
  • disjungandu‑
 singular plural
  • disjunge
  • disjungetzi
  • disjungetzi-
numarul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult k perfect
singular I (eu)
  • disjung
 (sa)
  • disjung
  • disjungeam
  • disjunsei
  • disjunsesem
a II-a (tu)
  • disjungi
 (sa)
  • disjungi
  • disjungeai
  • disjunseshi
  • disjunseseshi
a III-a (el, ea)
  • disjunge
 (sa)
  • disjunga
  • disjungea
  • disjunse
  • disjunsese
plural I (noi)
  • disjungem
 (sa)
  • disjungem
  • disjungeam
  • disjunseram
  • disjunseseram
  • disjunsesem
a II-a (voi)
  • disjungetzi
 (sa)
  • disjungetzi
  • disjungeatzi
  • disjunseratzi
  • disjunseseratzi
  • disjunsesetzi
a III-a (ei, ele)
  • disjung
 (sa)
  • disjunga
  • disjungeau
  • disjunsera
  • disjunsesera
* forma nerecomandata sau greshita – (arata)
* forme elidate shi forme verbale lungi – (arata)
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

disjunge, disjungverb

etimologie:

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.