întiri vt [At: DOSOFTEI, PS. 196 / V: in~, ~teri, interi, închiri / Pzi: ~resc / E: în- + bg тикрам] (Îrg) 1 A izgoni. 2 A prigoni. 3 A înțărca.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, V_I 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A alunga. ♦ A prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A înțărca. [Var.: intirí, întărí vb. IV] – Din în- + bg. teram.

ÎNTIRI vb. (Mold.) 1. A alunga. Toți păgînii ce mă-ncungiurară cu Domnul i-am întirit din țară. DOSOFTEI, PS. 2. A urmări, a hăitui, a prigoni. Goniia și întiria pre creștini. DOSOFTEI, VS. Cu neastîmpărată vrăjmășie într-acela chip îl goniia și nepărăsit de atîta vreme îl întiriia. CI, 176; cf. CI, 98; CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. bg. tirijam. Cf. d u d u i, p o g o n i, ț i p a, zo g o n i.

întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila: să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].

intiri v vz întiri

înteri v vz întiri

INTIRÍ vb. IV v. întiri.

ÎNTERÍ vb. IV v. întiri.

intirésc, V. înteresc.

înterésc și întirésc v. tr. (vsl. terĭati, a urmări; nsl. terjati, a exige, tirati, a alunga; sîrb. terati, a împinge, a alunga, isterati, a expulsa. V. bitiresc și poteră). Est. Vechĭ. Înțarc. Rar azĭ. Alung, izgonesc, îndepărtez, expulsez: aŭ fost înterițĭ din mînăstirile lor (Uric. 429); și dacă o înterește cineva (pe holeră), să mulțămim luĭ Dumnezeŭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 1, 531). Prigonesc. – Forma înti- în rev. I. Crg. 1913, 30. Vechĭ și cu înț. de „conduc”.

întirésc, V. înteresc.

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înțărca.

întiri vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNȚĂRCA.

întirí (întirésc, întirít), vb. – 1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înțărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.