prigoni [At: PALIA (1581), 191/15 / Pzi: ~nesc / E: slv прогонити] 1 vt (Rar) A alunga. 2 vt (Rar) A urmări. 3 vt (D. abstracte) A obseda. 4 vt A provoca cuiva în mod permanent necazuri. 5 vt A trata cu ură, cu dușmănie Si: a persecuta. 6 vt (D. autorități) A lua măsuri represive Si: a asupri, a oprima, a oropsi, a persecuta. 7 vrr (Înv) A se certa. 8 vrr (Înv; spc) A se judeca.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a persecuta, a împila, a oprima; (subiectul fiind o autoritate de stat) a lua măsuri represive. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. E. 6. Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. ◊ Refl. reciproc. Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. 2. A fugări (pe cineva). Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. ♦ Fig. A urmări, a obseda; a chinui. Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cîntînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116.

A PRIGONÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti

PRIGONI vb. (ȚR, Ban., Trans.- SV) A se certa. B: Iară ei tăcură că se prigonise pre cale unul cu alt cine are fi mai mare întru ei. BIBLIA (168S). C: Ce vă prigoniți că pîini nu aveți? N. TEST. (1648). Prigonesku-mĕ. Contendo. AC, 363. Etimologie: sl. progoniti. Vezi si prigoană. Cf. l i h ă i.

prigonì v. 1. a persecuta; 2. a se judeca. [Slav. PRIGONITI, a alunga].

prigonésc v. tr. (vsl. progoniti, a persecuta [ca proboĭ, priboĭ], prigoniti, a constrînge, a împinge, priganĭati, a constrînge. V. dojănesc, gonesc, od- și po-gon). Persecut. V. refl. Mă judec, am neînțelegerĭ: doĭ țăranĭ se tot prigoneaŭ între eĭ.

prigoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3 sg. prigoneá; conj. prez. 3 să prigoneáscă

prigoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3. sg. prigoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. prigoneáscă

PRIGONÍ vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONÍ vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

PRIGONI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

prigoni vb. v. ALUNGA. CERTA. DEPĂRTA. FUGĂRI. GONI. HĂITUI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA. URMĂRI.

prigoní (prigonésc, prigonít), vb. – A persecuta, a oprima, a chinui. Sl. prigoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Conev 102). – Der. prigoană, s. f. (persecuție), cf. sl. prigonŭ; prigonitor, adj. (asupritor); prigon, s. n. (perechea de vite din mijloc la atelajele de trei perechi de boi), din sl., rus. prigon; prigonar, adj. (care aparține perechii din mijloc).