înrobire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: înrobi] Subjugare.

ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei; robire.

înrobi vt [At: DA ms / Pzi: ~besc / E: în- + rob] A subjuga.

ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a aservi; a robi. În goană după obținerea de profituri maxime, imperialiștii înrobesc și jefuiesc tot mai mult popoarele din aceste țări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

A ÎNROBÍ ~ésc tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a supune; a îngenunchea; a subjuga; a aservi; a înfeuda. /în + a robi

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

înrobí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrobeáscă

ÎNROBÍRE s. 1. v. subjugare. 2. subjugare, (livr.) servitute. (Stare de ~.)

ÎNROBIRE s. 1. aservire, robie, robire, subjugare, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 2. subjugare, (livr.) servitute. (Stare de ~.)

Înrobire ≠ dezrobire

ÎNROBÍ vb. 1. a robi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. v. subjuga.

ÎNROBI vb. 1. a robi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. a aservi, a robi. a subjuga, a supune, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.)

A înrobi ≠ a dezrobi, a elibera