îndrăcit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 148/2 / Pl: ~uri / E: îndrăci] 1 Îndrăcire (1). 2 Nebunie. 3 Înrăire. 4 (Rar) Epilepsie. 5 Îndrăcire (5).

îndrăcit², ~ă a [At: VARLAAM, C. 48/2 / Pl: ~iți, ~e / E: îndrăci] 1 Stăpânit de duhuri necurate. 2 Epileptic. 3 Furios. 4 Nebun. 5 Rău. 6 (Gmț) Șmecher. 7 (Fig) Plin de temperament. 8 (Îe) A-i fi cuiva osul ~ A fi un om care face rău. 9 (Fig) Teribil. 10 (Fig) înfocat.

ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Înfuriat, furios, ieșit din fire; al dracului, rău. Abia scăpai de un nebun și-mi vine altul, mai îndrăcit. REBREANU, R. II 29. Se uita la dînsa ca cel mai îndrăcit comisar de poliție. SLAVICI, O. I 363. Să se mire de inima cea îndrăcită. RETEGANUL, P. IV 6. ◊ (Adverbial) Căpitanul se apropie cu pași grei, suflînd îndrăcit. DUNĂREANU, CH. 147. ♦ Înfocat, viu, nervos. Mormanul de mărfuri de pe platformă era descărcat chiar atunci, cu o grabă îndrăcită. GALAN, B. I 17. ♦ Afurisit, blestemat. Am o măsea îndrăcită care mă bagă în iad de viu. ALECSANDRI, S. 129. ◊ (Substantivat) Să o scape de un îndrăcit de mistreț. ISPIRESCU, U. 38.

ÎNDRĂCÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNDRĂCI și A SE ÎNDRĂCI. 2) fam. Care iese din comun prin calitățile sale; grozav. 3) Care poate ieși ușor din încurcături; descurcăreț; abil. [Sil. în-dră-] /v. a (se) îndrăci

îndrăcit a. 1. apucat de necuratul; 2. foarte rău, furios.

îndrăcít, -ă adj. În care a intrat dracu, nebun. Fig. Foarte răŭ, lipsit de milă: om, caracter îndrăcit. Adv. Grozav, în dracĭ, foarte înverșunat: a te lupta îndrăcit, un vin îndrăcit de bun.

îndrăci vtr [At: COD. VOR. 80/8 / Pzi: ~cesc / E: în- + drac] 1 vr (înv; d. oameni) A fi posedat de demoni. 2 vr A înnebuni. 3-4 vtr A (se) înfuria. 5-6 vr (Spc) A fi bolnav (de epilepsie sau) de somnambulism Cf lunatic. 7-8 vtr (Fig) A (se) înrăi. 9 vt (D. demoni) A chinui un om. 10 vt (Fig) A face pe cineva activ.

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. (Despre persoane) A se înfuria, a se face rău (de mînie, de ciudă etc.). Ba încă face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. Apoi, mări, se-ndrăcea Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea Pe drumeți pe toți bătea. ALECSANDRI, P. P. 129. ◊ Fig. Lupta are să se îndrăcească zi cu zi... pentru că nici dușmanul nu-și lasă ușor pămîntul de sub picioare. CAMILAR, TEM. 11.

A ÎNDRĂCÍ ~ésc tranz. A face să se îndrăcească. /în + drac

A SE ÎNDRĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni al dracului (de rău); a se înrăi din cale afară. /în + drac

îndrăcì v. 1. a se face drac, a fi al dracului; 2. fig. a se înfuria.

îndrăcésc v. tr. Fam. Fac răŭ ca dracu: această vorbă l-a îndrăcit. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: ferește-te, că s’a îndrăcit! – Vechĭ mă drăcesc, înebunesc.

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

îndrăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăceáscă

ÎNDRĂCÍT adj. v. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, strașnic, teribil.

ÎNDRĂCÍT adj., s. v. afurisit.

îndrăcit adj. v. COLOSAL. CUMPLIT. EXTRAORDINAR. FENOMENAL. FORMIDABIL. FURIOS. GROAZNIC. GROZAV. INFERNAL. ÎNDÎRJIT. ÎNFIORĂTOR. ÎNFURIAT. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. NĂPRASNIC. PORNIT. STRAȘNIC. TERIBIL.

ÎNDRĂCIT adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret.

ÎNDRĂCÍ vb. v. înfuria, înrăi, mânia.

îndrăci vb. v. ÎNFURIA. ÎNRĂI. MÎNIA.

îndrăcí, îndrăcesc vb. IV. 1. Refl. (Înv.) A fi posedat de demoni, a fi chinuit de draci; p. ext. a înnebuni. 2. Refl. și tranz. a (se) înfuria, a (se) înrăi. – Din pref. în- + drac.