împărtășire sf [At: MINEIUL (1776) 49¹/2 / V: ~teș~ / Pl: ~ri / E: împărtăși] 1 (Înv) Devenire a cuiva părtaș la ceva Si: împărtășit¹ (1). 2 Primire a unei părți din ceva Si: împărtășit¹ (2). 3-4 (Înv) Parte pe care (o are sau) o ia cineva Si: împărtășit¹ (3-4). 5-6 (Iuz) Cuminecare (1-2). 7-8 (Iuz) Comunitate (de idei sau) de sentimente Si: împărtășit¹ (7-8). 9 (Înv) Primire a unui lucru din partea altcuiva Si: împărtășit¹ (9). 10 (Nob) Oferire a ceva altcuiva Si: împărtășit¹ (10). 11 Molipsire. 12 Destăinuire. 13 Acceptare a punctului de vedere al cuiva Si: împărtășit¹ (13). 14 Participare la ceva Si: împărtășit¹ (14). 15-16 Cuminecare (1-2).

ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei. 1. Comunicare, destăinuire. Împărtășirea unui secret. ▭ Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute. SLAVICI, O. I 144. 2. (Rar) Comunitate (de idei, sentimente etc.). Ce împărtășire avem cu tine, ca să ne și împărtășim cu bunătățile tale? EMINESCU, N. 145. ♦ Parte pe care o are sau o ia cineva la ceva. Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întîlnește Împărtășire multă la soartă-i a luat. NEGRUZZI, S. II 295. 3. (Bis.) Cuminecare.

împărtășire f. acțiunea de a împărtăși: 1. comunicațiune; 2. participare; 3. luarea grijaniei. [Sensul 3 e traducerea slavicului pricestuire].

împărtăși [At: (a. 1683) APOSTOL, ap. TDRG / V: ~șa, ~toșa / Pzi: ~șesc / E: în- + părtaș] 1-2 vtr A (se) face (pe cineva) părtaș la ceva. 3 vr A primi din ... 4-5 vtr (Bis) A (se) cumineca (1-2). 6 vt A accepta punctul de vedere al cuiva. 7-8 vtrr A (se) destăinui cuiva ceva. 9 vt A împărți cu cineva ceva. 10 vr A se molipsi. 11 vt (Nob) A da și altuia. 12 vt A primi o parte din ceva.

ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la idei, gînduri, sentimente) A comunica, a face cunoscut, a destăinui. Badea Ilie îmi împărtăși nu știu pentru a citea oară bucuria și îngrijorările. C. PETRESCU, S. 137. Călugărul Dan e unul din școlarii Academiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben, care-i împărtășește toate îndoielile. EMINESCU, N. 52. Să-ți deie un răspuns, pre care apoi să mi-l împărtășești fără zăbavă. KOGĂLNICEANU, S. 198. ◊ Refl. reciproc. Vă împărtășeați impresiile, rîdeați amintindu-vă comedioara lui Alecsandri. PAS, Z. I 187. 2. Tranz. A primi, a accepta, a fi de acord cu... Copiii împărtășeau opiniile părinților. ARGHEZI, P. T. 129. Noi, împărtășind părerile lui, lucram cu stăruință. CARAGIALE, O. II 357. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «din» sau, învechit, «de») A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva. Numai împăratul se mîhnea în sufletul său că nu este față și fiul său cel mic care să se împărtășească de bucuria poporului său. ISPIRESCU, L. 297. Hatmanii lîngă dînsul păzeau tăcere, respectînd supărarea sa de care și ei se împărtășeau. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ Tranz. fact. Razile soarelui au împărtășit de a sa frumoasă lumină pînă și cele mai nepătrunsă desimi a codrilor. DRĂGHICI, R. 154. ♦ Tranz. A avea parte de... Ne înlîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii, meniți a împărtăși aceeași soartă. BART, S. M. 12. ♦ Tranz. A împărți cu cineva ceva. Acum dezbracă acest palton și vină să împărtășești masa cu mine. C. PETRESCU, C. V. 154. Un înger... cu care împărtășesc toate bucuriile și fericirile vieții. La TDRG. Mulțămesc, moșule, mulțămesc; o să împărtășesc și cina și o să dorm și pe așternutul d-tale. HOGAȘ, M. N. 67. ♦ Refl. A primi din..., a se înfrupta din... Trăia la noi, la Balta Neagră, un vînător vestit, Bubuc, pe care oamenii din satul său îl iubeau, căci adeseori se împărtășeau din mistreții și cerbii pe care el îi aducea din munte. SADOVEANU, D. P. 133. La gesturile lor că ar voi să se împărtășească din plăcerile noastre, că ar voi să mănînce, să se odihnească, n-am putut răspunde. ARGHEZI, P. T. 43. 4. Tranz. (Bis.) A da împărtășania; a cumineca. ♦ Refl. A lua împărtășanie. Te-ai spovăduit, pîn-a nu pleca de-acasă?... – Ba nici am gîndit; dar tu te-ai împărtășit? ALECSANDRI, T. I 426. ◊ Fig. Dunărea era socotită... [de daci] fluviu sfînt, din care se împărtășeau cu apă înainte de a porni la luptă. IST. R.P.R. 34.

A ÎMPĂRTĂȘÍ ~ésc tranz. 1) (gânduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral). Să-ți ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărți. Au ~it aceeași soartă. 3) (păreri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~ește opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de împărtășanie; a cumineca; a griji. /în + părtaș

A SE ÎMPĂRTĂȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A primi o parte (din ceva). ~ din bunurile pământului. 2) rel. A primi împărtășania; a se cumineca; a se griji. /în + părtaș

împărtășì v. 1. a face parte cuiva: nestematele odoare cu care îl împărtășise soarta OD.; 2. a comunica; 3. a lua parte, a participa; 4. a da, a lua sfânta grijanie. [V. părtaș].

împărtășésc v. tr. (d. părtaș). Fac parte cuĭva, daŭ: natura-l împărtășise cu toată frumuseța. Daŭ împărtășanie: simțind că i se apropie moartea, chemă un preut ca să-l împărtășească. Iau parte la, particip la: a împărtăși durerea cuĭva. Comunica: a împărtăși cuĭva o veste.

împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri

împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri

împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă

împărtășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împărtășeáscă

ÎMPĂRTĂȘÍRE s. 1. v. destăinuire. 2. transmitere. (~ unor opinii.) 3. schimbare. (~ unor impresii cu cineva.) 4. v. împărtășanie.

ÎMPĂRTĂȘÍRE s. v. participiu.

ÎMPĂRTĂȘIRE s. 1. destăinuire, dezvăluire, divulgare, încredințare, mărturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 2. transmitere. (~ unor opinii.) 3. schimbare. (~ unor impresii cu cineva.) 4. (BIS.) cuminecare, cuminecătură, euharistie, împărtășanie, împărtășit, (la catolici) sacrament, (înv. și pop.) grijanie, grijire, pricestanie. (Taina ~.)

împărtășire s. v. PARTICIPIU.

ÎMPĂRTĂȘÍ vb. 1. v. destăinui. 2. v. transmite. 3. v. schimba. 4. (BIS.) a (se) cumineca, (înv. și pop.) a (se) griji, (înv. și reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica. 5. a accepta, a admite, a primi. (Nu ~ opiniile lui.) 6. a împărți. (Au ~ aceeași soartă.)

ÎMPĂRTĂȘI vb. 1. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 2. a transmite. (Să-ți ~ unele impresii fugare.) 3. a schimba. (A ~ unele impresii cu cineva.) 4. (BIS.) a (se) cumineca, (înv. și pop.) a (se) griji, (înv. și reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica. 5. a accepta, a admite, a primi. (Nu ~ opiniile lui.) 6. a împărți. (Au ~ aceeași soartă.)

împărtășíre, împărtășiri s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare, comunicare. ♦ Una dintre cele șapte sfinte taine, prin care credincioșii se împărtășesc cu trupul și sângele făcute de Duhul Sfânt în trupul și sângele Domnului în timpul rugăciunii preotului și a credincioșilor la Liturghie; taina a fost instituită la Cina cea de taină; euharistie, cuminecare, împărtășanie; grijanie. – Din împărtăși.

împărtăși, împărtășesc v. r. a bea, a consuma băuturi alcoolice.