opțiuni
  • info

18 definiții pentru împuternicit (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

împuternicit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 Împuternicire (3). 3 (Îvp) Opintire. 4 (Îvp) Însănătoșire. 5 (Jur) Mandatare. 6 Împuternicire (8).

împuternicit2, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 31 / Pl: ~iți, ~e / E: împuternici] 1 a Întărit. 2 a Însănătoșit. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care este autorizată să săvârșească ceva în numele altcuiva Si: mandatar, plenipotențiar, reprezentant.

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

A ÎMPUTERNICÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă

împuternicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. împuterniceáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPUTERNICÍ vb. v. autoriza.

ÎMPUTERNICÍ vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

ÎMPUTERNICI vb. a autoriza, a delega, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)

împuternici vb. v. FORTIFICA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. RECONFORTA. REFACE. RESTABILI. TONIFICA.

A se împuternici ≠ a se moleși

Intrare: împuternicit (adj.)
împuternicit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitul
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitul
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternicită
  • ‑mputernicită
  • împuternicita
  • ‑mputernicita
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciții
  • ‑mputerniciții
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitele
  • ‑mputernicitele
genitiv-dativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitului
  • ‑mputernicitului
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitei
  • ‑mputernicitei
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitelor
  • ‑mputernicitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împuternici, împuternicescverb

  • 1. A da cuiva puterea de a face ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. științe juridice A da mandat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: autoriza
      • format_quote L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. DLRLC
  • 2. reflexiv învechit popular A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fortifica întări antonime: moleși
    • format_quote Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. DLRLC
    • format_quote Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. DLRLC
    • format_quote Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343. DLRLC
etimologie:
  • În + puternic DEX '98 DEX '09

împuternicită, împuternicitesubstantiv feminin
împuternicit, împuternicițisubstantiv masculin
împuternicit, împuternicităadjectiv

etimologie:
  • vezi împuternici DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.