moleși vtr [At: HELIADE, O. I, 449 / V: (îvr) ~loși, (cscj) ~loșa, ~lișa, (reg) ~lăci v / Pzi: ~șesc / E: cf moale¹] 1-2 (A pierde sau) a face să piardă din puteri, din vlagă Si: a se muia, a se vlăgui. 3-4 (A face să fie cuprins sau) a fi cuprins de toropeală. 5-6 (îvr; îf moloșa, moloși) (A face să devină sau) a deveni moale¹ Si: a se muia.

MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, a pierde din puteri; a-și pierde vlaga, a slăbi, a se muia. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I 371. ◊ Tranz. Ca un abur greu și înfierbîntat [căldura] îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul, fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

MOLEȘÍ, moleșesc vb. IV. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face să fie cuprins de toropeală; a-și pierde sau a face sa-și piardă vlaga; a se muia, a slăbi. – Din moale.

A MOLEȘÍ ~ésc tranz. A face să se moleșească. /cf. moale

A SE MOLEȘÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea, căzând într-o stare de somnolență; a fi cuprins de moleșeală; a se înmuia. /cf. moale

moleșì v. 1. a (se) face moale; 2. fig. a efeminà, a ramoli.

moleșésc v. tr. (d. moale). Fac moale: a moleși cînepa. Fig. Răpesc energia, ramolesc: beția-l moleșește pe om. V. refl. Perd energia, mă ramolesc: s’a moleșit de beție. – Și moloșesc și moloșez.

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. moleșeáscă

moleși (conj. moleșească)

moleșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

MOLEȘÍ vb. 1. v. blegi. 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. v. toropi.

MOLEȘI vb. 1. a se blegi, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (S-a ~ de tot din cauza febrei.) 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. a toropi. (Canicula îl ~.)

A se moleși ≠ a se împuternici, a se întări, a se învoinici