SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiti.

slăbi v [At: COD. VOR.² 47^v/2 / V: (reg) scl~, stl~ / Pzi: ~besc / E: slab cf vsl славити] 1-2 vtir (D. oameni sau d. animale; îoc îngrășa) A pierde stratul de grăsime (sau de carne), ca urmare a unei boli, a bătrâneții, a alimentației Si: (pop) a se jigări, a se sfriji, a se trage, a se usca, (înv) a (se) mârșăvi, a ostâmpi, (reg) a (se) mârcezi, a se ogărî¹, a (se) pieuci, a se sfoiegi, a zălezi. 3-4 vir (D. ființe sau d. puterile lor; îoc întări) A pierde din capacitatea de rezistență la efort și la boli Si: a se jigări, a (se) șubrezi, (liv) a (se) debilita, (îvp) a (se) slăbănogi (7-8), (reg) a (se) becisnici, a (se) ogârji, a (se) șiștăvi, a (se) ticăloși. 5-6 vtir (D. organe, d. părți ale corpului; d. facultățile fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal ca urmare a uzurii, a bolii, a bătrâneții etc. Si: (liv) a se debilita. 7-8 vrtf (D. fenomene naturale, d. sentimente, manifestări etc. ale oamenilor, d. abstracte etc.; îoc crește, întări) A-și pierde (sau a face să-și piardă) din tărie, din amploare, din ritm, din greutate etc. Si: a (se) alina¹, a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) modera, a (se) muia, a (se) pondera, a (se) potoli¹, a (se) tempera², (reg) a se slobozi (31). 9-10 vrtf A deveni (sau a face să devină) mai puțin intens, mai puțin concentrat etc. Si: a (se) atenua (5-6), a descrește, a (se) diminua, a (se) împuțina, a (se) micșora, a (se) potoli¹, a (se) reduce, a scădea, a (se) slei², a (se) tempera², (înv) a (se) mici¹, (îvr) a (se) scurta. 11-12 vrtf (Înv; d. oameni; adesea urmat de determinări care precizează sensul; îoc întări) A-și pierde (sau a face să piardă) integritatea. 13-14 vrtf (Înv; d. oameni; îoc întări) A-și pierde fermitatea în acțiune. 15-18 vrtf (Înv; d.oameni; îoc întări) A-și neglija sau a-și părăsi (ori a face să neglijeze, să părăsească) preceptele, țelurile etc. 19-20 vt (C. i. obiecte, legături folosite pentru imobilizare; îoc strânge, încorda, întări, întinde) A face să fie mai puțin strâns sau mai puțin încordat Si: a destinde, a lărgi, a relaxa, (îvp) a slobozi (26-27). 21 vt (C. i. oameni, părți ale corpului etc. imobilizați; îoc strânge) A lăsa (mai) liber, permițând o anumită libertate în mișcări. 22 vt (Rar; pex) A elibera (17). 23 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva) din mână A nu lăsa din mână ceva. 24 vt (Îae) A avea o grijă deosebită (de ceva). 25 vt A nu (mai) ~ (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din priviri, din privit, din vedere, din priveghere etc.) A urmări insistent cu privirea. 26 vt (Îae) A nu pierde din vedere (pe cineva). 27 vt (Îe) A nu (mai) ~ (pe cineva) (din pas, din fugă, din goană sau o clipă) A urmări îndeaproape pe cineva. 28-29 vt (Îae) A continua cu insistență să meargă sau să alerge după cineva. 30 vt (Îae) A nu se îndepărta de cineva. 31 vt (Îae) A nu da cuiva răgaz nici o clipă. 32 vt (Îe) A nu (mai) ~ (pe cineva) (cu… sau din…) A nu înceta cu întrebările, cu insistențele, cu atențiile, cu repetarea unui lucru. 33 vt (Îae) A nu lăsa în pace. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (cu… sau din…) A nu mai plictisi pe cineva. 35 vt (Îae) A nu mai supăra pe cineva. 36-37 vti (Asr; șfg; d. resorturi, arcuri etc. aflate în stare de încordare; îoc încorda, strânge) A se destinde (14-15). 38-39 vtr (Îrg; îoc întări) A (se) șubrezi. 40-41 vtr (Îrg; îoc întări) A (se) strica. 42 vt (Înv; c. i. oameni; udp „de”, „de către”) A lipsi (pe cineva) de ceva necesar. 43 vt (Îvp; c. i. oameni) A scuti (15).

SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, scr. slabiti.

SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe, în opoziție cu îngrășa) A pierde din greutate, a scădea în greutate; a deveni (mai) slab. Slăbisem și-mi era teamă acum să nu afle că am slăbit din cauza ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observasem cît de tare slăbise. VLAHUȚĂ, O. A. 362. Băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă? CREANGĂ, P. 314. 2. Intranz. (Despre ființe și despre puterile lor) A pierde din forță, din rezistență. Unchiul Filoftei, care era tare ca un taur... slăbește și el. DUMITRIU, P. F. 25. Să nu uiți să mînînci și tu, ca să nu-ți slăbească puterile. SADOVEANU, B. 93. De la o vreme încep a-i slăbi puterile și cuprins de amețeală, pe loc cade jos. CREANGĂ, P. 215. Să cîntăm una de jale, De-al măicuții greu doruț Și de dorul de tăicuț, Că de cînd ne-a cătănit, Tare-or fi îmbătrînit Și tare or fi slăbit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Urmat de determinări indicînd partea corpului lipsită de forță) Au fost slăbit de picioare într-atîta, cît nu mai putea să meargă. SBIERA, P. 74. ♦ (Despre părți ale corpului, despre facultăți) A nu mai funcționa normal, a nu-și mai îndeplini bine funcția. Simțea cum îi slăbesc genunchii. BART, E. 253. La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373. ♦ Tranz. (Despre facultăți fizice și intelectuale) A părăsi pe cineva, a înceta să mai funcționeze (bine). Se văieta c-au slăbit-o vederile și puterile. C. PETRESCU, R. DR. 240. ♦ (Despre abstracte) A pierde din tărie, din intensitate; a diminua. Și nădejdea și curajul pe care le avusese, acuma-i slăbiseră. SADOVEANU, O. VII 45. Îi slăbi pofta de muncă, parcă n-ar mai avea pentru cine să se ostenească. REBREANU, L. 57. ♦ (Despre acțiuni) A pierde din intensitate, a încetini ritmul. Lucrul în port slăbise. BART, E. 283. Ea privind pe cel rămas Nencetat în ochi îl ține: Și văzînd că-n urmă-i vine, Tot mai mult slăbește-n pas. COȘBUC, P. I 184. [Oltule] slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. 3. Tranz. (Mai ales cu privire la obiecte) A face să fie mai puțin strîns, mai puțin încordat, a da drumul din strînsoare; a lăsa, a slobozi. Tu, Harap-Alb... sabia să n-o slăbești din mînă. CREANGĂ, P. 225. Ea pînza o slăbește mutînd slobozitorul Pe sul, apoi o strînge ș-o prinde cu zăvorul. BELDICEANU, P. 68. Pluguleț... Eu de coarne te luai, De cînd n-aveam șapte ai (= ani), Și de-atunci nu te-am slăbit Decît iarna cînd e frig. ȘEZ. V 89. La bani turcii năvălea... Dar pe Badiul nu-l slăbea! ALECSANDRI, P. P. 125. (Refl.) Cum numai ațipise, i se slăbi căpăstrul din mînă și-atunci iapa babei s-a cam mai dus. SBIERA, P. 59. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa pe cineva în pace, a nu da cuiva răgaz, a urmări de aproape, a ține din scurt. Artemie... vru să treacă înainte. Dar oamenii nu-l slăbiră. STĂNOIU, C. I. 18. Nu-l mai slăbea o tuse uscată ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Îl apuca [pe taur] de coarne, încăleca pe dînsul și nu-l slăbi pînă nu mi-l domestici. ISPIRESCU, U. 45. Dorul nu mă slăbește. CONACHI, P. 113. A nu slăbi (pe cineva) din... = a supraveghea, a urmări (pe cineva) cu ajutorul a... Să nu slăbiți din ochi nici o clipă casa de dincolo. CĂLINESCU, E. O. II 210. Doctorul Barbă-Roșie nu-l slăbea pe Neagu din ochi. BART, E. 218. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii, și din goană nu-i slăbea. ISPIRESCU, L. 194. Hărsita de mătușa nu mă slăbea din fugă. CREANGĂ, A. 49. Cărțile să le dăm în mîni de oameni zdraveni, care să nu-i slăbească din vedere. ODOBESCU, S. I 83. A nu slăbi (pe cineva) cu... = a plictisi (pe cineva) cu..., a stărui prea insistent pe lîngă cineva. Badea... l-a poftit să-l slăbească cu dragostea. GALACTION, O. I 143. Cu-a mea dragoste-nfocată nici că te-oi slăbi. ALECSANDRI, T. 512. Nu-i slăbeau cu întrebatu, pînă ce... îl scoase din sărite. ȘEZ. I 247. ♦ Refl. (Despre sisteme tehnice) A deveni mai puțin rezistent; a se șubrezi.

A SLĂBÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre ființe) A deveni slab (pierzând din greutate, puteri etc.). 2) (despre organe ale corpului omenesc, facultăți mintale etc.) A începe să nu mai funcționeze normal. I-au ~it vederile. 3) (despre procese, acțiuni etc.) A deveni mai puțin intens; a scădea din intensitate; a se amortiza; a se atenua. 2. tranz. A lăsa să fie liber; a elibera. * A nu ~ pe cineva a urmări cu insistență pe cineva (incomodând). ~ește-mă! dă-mi pace! /Din. slab

slăbì v. 1. a deveni slab: a slăbit mult; 2. a destinde: a slăbi funia; 3. a lăsa din mână: sabia să n’o slăbești din mână CR.; 4. fig. a lăsa în pace pe cineva: slăbește-mă; 5. a pierde din vedere: nu-l slăbi din ochi.

sclăbi v vz slăbi

stlăbi v vz slăbi

slăbésc v. tr. (vsl. slabiti, a debilita, slabĭetĭ, a slăbi, a perde puterile). Fac slab: a slăbi funia, coarda, atacurile. Las din mînă, perd din ochĭ, nu maĭ observ, nu maĭ atac, las în pace: a nu slăbi frînele puteriĭ, a nu slăbi sabia din mînă, a nu-l slăbi pe dușman. Ia slăbește-mă cu politica! ĭa dă-mĭ pace cu politica! V. intr. Perd grăsimea, carnea saŭ tăria nervilor: am slăbit mult de atuncĭ. Devin maĭ puțin intens: canonada maĭ slăbise.

slăbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscă

slăbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbésc, imperf. 3 sg. slăbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. slăbeáscă

slăbesc, -beam 1 imp.

SLĂBÍ vb. 1. (reg.) a se ogărî, a se ogârji, a se pieuci, a zălezi, (înv.) a mârșăvi, a ostâmpi, (fam.) a se jigări, a se sfriji. (X a ~ foarte mult.) 2. a se trage. (A ~ la față.) 3. v. debilita. 4. v. lărgi. 5. v. destinde. 6. v. coborî. 7. v. atenua. 8. a se atenua, a ceda. (Boala ~.) 9. v. scuti.

SLĂBÍ vb. v. lipsi.

SLĂBI vb. 1. (reg.) a se ogărî, a se ogîrji, a se pieuci, a zălezi, (înv.) a mîrșăvi, a ostîmpi, (fam.) a se jigări, a se sfriji. (X a ~ foarte mult.) 2. a se trage. (A ~ la față.) 3. a (se) debilita, a (se) slăbănogi, a (se) șubrezi, (reg.) a (se) ticăloși, (prin Munt.) a (se) șiștăvi. (S-a ~ de tot, bietul copil!) 4. a destinde, a lărgi, (pop.) a slobozi. (A ~ funia care lega animalul.) 5. a se destinde, a se relaxa. (Un arc care a ~.) 6. a coborî, a scădea. (Glasul i-a ~ de tot.) 7. a (se) atenua, a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a (se) tempera, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblînzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vîntului a mai ~.) 8. (MED.) a se atenua, a ceda. (Boala ~.) 9. a scuti. (~-mă cu întrebările!)

slăbi vb. v. LIPSI.

A (se) slăbi ≠ a (se) încorda

A slăbi ≠ a (se) îngrășa, a (se) întări, a (se) intensifica, a fortifica

a (nu) slăbi (pe cineva) expr. a (nu) lăsa în pace (pe cineva).

a slăbi șurubul expr. 1. a reduce gradul de exigență / nivelul pretențiilor (în raport cu subalternii, cu elevii etc.) 2. a renunța la folosirea unor mijloace de constrângere.