mandatar ~a [At: (a. 1849) DOC. EC. 960 / V: (inv) ~iu sm / Pl: ~i ~e / E: fr mandataire lat mandatarius ger Mandatar] 1 sm (Rar sf) Persoana careia i sa incredintzat un mandat (8). 2 smf (inv; shis ~ al natziunii) Deputat. 3 sm (Buc; inv) Functzionar administrativ Vz dregator. 4 smf (In oranduirea socialista) Mic meseriash sau comerciant care avea in locatzie de gestiune un magazin.

MANDATÁR A mandatari e s. m. shi f. Persoana care a primit o imputernicire careia i sa dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri functzionar la vama Prisacani. VLAHUTZA O. A. 246.

MANDATÁR A adj. s.m. shi f. (Cel) caruia i sa dat o imputernicire un mandat (1); imputernicit. [< fr. mandataire cf. lat. mandatarius germ. Mandatar].

MANDATÁR A s. m. f. 1. cel caruia i sa dat un mandat (1); imputernicit. 2. persoana careia i sa incredintzat administrarea unei unitatzi comerciale. (< fr. mandataire germ. Mandatar)

MANDATÁR ~i m. Persoana careia i sa incredintzat un mandat. /<fr. mandataire

mandatar m. cel insarcinat cu un mandat.

*mandatár a s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procura de a lucra in numele altuĭa.

mandatár s. m. pl. mandatári

mandatár s. m. pl. mandatári

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

MANDATAR s. 1. imputernicit reprezentant (inv.) ispravnic mandator. (El e ~ meu.) 2. imputernicit procurator procurist (inv.) procurant. (~ al unei intreprinderi.)

MANDATAR A subst. 1. S. m. shi f. (Rar la f.) Persoana careia i sa incredintzat un mandat (4); imputernicit reprezentant (invechit) mandator. Directoru gerant nu opereaza decit k mandatar al companiii (a. 1849). DOC. EC. 960. E un. . . mandatar a tuturor cetatzenilor. ROM. LIT. 330¹/21. Se opreshte in capitala Moldovei unde convine cu mandatarii regelui Vladislav Iagello. HASDEU I. C. I 7. Mandatarul este indatorit a executa mandatul atit timp cit este insarcinat. HAMANGIU C. C. 392 cf. 391. Pentru a stimula zelul celor doi mandatari fiecaruia i se fagaduise atit la suta din ceea ce vor obtzine. EFTIMIU N. 9 cf. OTZETEA T. V. 294. Mandatarul lucreaza in numele shi pe socoteala mandantului. PR. DREPT 388 cf. 184. ♦ (De obicei determinat prin „al natziunii”) Deputat. Mandatari ai natziunii romane. KOGALNICEANU S. A. 182 cf. VLAHUTZA D. 6 CAMIL PETRESCU T. II 519. 2. S. m. (Prin Bucov.) Denumire data intro epoca mai veche functzionarilor administrativi. V. d r e g a t o r. Pe timpul mandatarilor spun batrinii din Parhautzi k pe dealul acesta se afla o casa in care locuia o vadana dimpreuna cu trei fete ale sale. MARIAN T. 352 cf. 353. Pl.: mandatari e. SHi: (invechit) mandatáriu s. m. BARITZIU P. A. I 593. Din fr. mandataire. Cf. lat. m a n d a t a r i u s germ. M a n d a t a r.