împiedicat¹ sn [At: DA ms / V: ~dec~ / Pl: ~uri / E: împiedica¹] 1-11 împiedicare (1-6, 8-12).

împiedicat², ~ă a [At: N. COSTIN, L. II, 86/30 / V: ~dec~ / Pl: ~ați, ~e / E: împiedica¹] 1 (D. animale) Care are picioarele legate spre a nu putea fugi Si: împelecat² (1). 2 (D. roțile vehiculelor) Cu piedică Si: înțepenit. 3 Căruia i s-a pus în cale o piedică pentru a-l face să cadă la pământ. 4 (Fig) Oprit. 5-6 Care s-a lovit cu piciorul de un obstacol (și a căzut la pământ) Si: împelecat¹ (2-3). 7 (D. arme de foc) Cu piedica de siguranță pusă. 8 Gângav. 9 (D. vorbire, stil) Greoi.

ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi), căruia i s-a pus piedică. Dăm drumul cailor să pască împiedicați. STANCU, D. 254. ♦ (Despre vehicule sau roțile vehiculelor) Cu piedică, înțepenit. Începură să urce... șiruri lungi de care goale și să se întoarcă de la stîne, cu roțile dindărăt împiedicate în lanțuri. DUMITRIU, N. 199. 2. Fig. (Despre vorbă sau vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. (Atestat în forma împiedecat) Fraze... mult mai împiedecate și mai puțin elegante. ODOBESCU, S. II 352. – Variantă: împiedecat, -ă adj.

împiedeca v vz împiedica¹

împiedecat¹ sn vz împiedicat¹

împiedecat², ~ă a vz împiedicat²

împiedica¹ [At: CORESI EV. 17/2 / V: ~pedeca, ~ped~, ~piedeca / Pzi: împiedic / E: ml *impedico, -are] 1 vt (D. animale) A pune piedică la picioare (prin legare) ca să nu mai poată fugi Si: a împeleca (1). 2 vt A înfrâna roțile unui vehicul pentru a-l face să meargă mai greu. 3 vt (Îe) ~că la deal sau despiedică la vale Se spune despre un om îndărătnic, care face lucrurile pe dos. 4 vt A pune cuiva o piedică pentru a-l face să cadă la pământ. 5 vt (Fig) A ține în ioc pe cineva sau ceva Si: a opri. 6 vt A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 7-8 vr A se lovi cu piciorul de un obstacol (și a cădea) Si: a se împeleca (2-3), a se poticni. 9 vr (Îlv) A se ~în picioare A se împletici. 10-11 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) limba A nu putea articula bine sunetele din cauza beției. 12 vr (Îlv) A se ~ la vorbă A gângăvi. 13 vr (Fig) A da mereu peste cineva sau peste ceva care supără, stingherește.

împiedica² vtr [At: PĂCALĂ, M. R. 310 / V: ~deca / Pzi: împiedic / E: ns cf împiedena] (Trs) 1-2 (Rar; d. materiale textile) A se îndoi în lungime (și a coase ulterior cu mașina din greșeală cele două părți).

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni, animale etc.; mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se lovi (cu piciorul) de ceva care stă în cale (și a cădea), a se poticni; a se izbi de cineva întîlnit în cale. Moș Șoric se împiedică de prag și se izbi cu capul de celalalt părete. SADOVEANU, O. III 570. Se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, A. 50. ◊ (Poetic) Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cîntul – Din piele de urs au vestmîntul, Și-n bărbile lor încîlcite Se-mpiedică vîntul. COȘBUC, P. II 31. ◊ Refl. reciproc. S-au împiedicat unul în altul. SBIERA, P. 242. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula ușor și bine sunetele (din cauza beției sau a unei boli, a unei infirmități). A se împiedica la vorbă = a gîngăvi. Dar ce ai în gură? Te împiedici la vorbă. SAHIA, N. 104. ♦ Fig. A da mereu în drum peste ceva sau cineva. Li se părea că tot de el se-mpiedică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc (pe cineva sau ceva), a sta cuiva în cale, a nu lăsa să se facă (sau să se înfăptuiască) ceva. Regimul burghezo-moșieresc a împiedicat dezvoltarea științei arheologice. IST. R.P.R. 7. Mersul înainte al omenirii nu-l poate împiedica nici fortăreața, nici arma de foc. STANCU, U.R.S.S. 121. Numai dumneata... poți să-l împiedici de la cine știe ce nebunie. C. PETRESCU, C. V. 336. 2. Tranz. A pune piedică la picioare, a lega picioarele din față sau cele din spate ale unui animal, ca să nu poată fugi. A-mpiedicat calul și și-a pregătit culcuș. STANCU, D. 21. Vorba-și isprăvea Și se arunca Cal de-mpiedica Și jos îl trîntea. TEODORESCU, P. P. 447. ♦ A pune opritoare la roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu); a înțepeni. Ion Jura împiedică roata dindărăt din dreapta, din partea rîpei, cu un lanț. DUMITRIU, N. 155. – Variantă: împiedecá (EMINESCU, O. I 146) vb. I.

împiedecà v. 1. a pune o piedică, a opri în loc; 2. a lega picioarele calului; 3. a se lovi de ceva sau de cineva; 4. fig. a sta locului, a se încurca. [Lat. IMPEDICARE].

împédec (est) și împĭédec (vest), a -á v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică, d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s’a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s’a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc.

împĭédec, V. împedec.

împiedicá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 împiédică

împiedicá vb. (sil. -pie-), ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 sg. și pl. împiédică; conj. prez. 3 sg. și pl. împiédice

ÎMPIEDICÁT adj. 1. v. împleticit. 2. poticnit. (Vorbire ~.) 3. înfrânat. (Car cu roțile ~.)

ÎMPIEDICAT adj. 1. clătinat, împleticit, nesigur, poticnit, șovăielnic, șovăitor, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.) 2. poticnit. (Vorbire ~.) 3. înfrînat. (Car cu roțile ~.)

ÎMPIEDICÁ vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scăpăta. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorbă.) 3. a înfrâna. (~ o căruță, la vale.) 4. a opri, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 5. a jena, a stingheri, a stânjeni. (Îl ~ în mișcări.) 6. v. zădărnici. 7. a înfrâna, a opri, a stăvili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revoluționar.) 8. v. evita. 9. v. anihila.

ÎMPIEDICA vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scăpăta. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorbă.) 3. a înfrîna. (~ o căruță, la vale.) 4. a opri, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 5. a jena, a stingheri, a stînjeni. (Îl ~ în mișcări.) 6. a dejuca, a strica, a zădărnici. (Le-a ~ toate planurile.) 7. a înfrîna, a opri, a stăvili, (fig.) a frîna. (Nu puteau ~ avîntul revoluționar.) 8. a evita, a se feri, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încearcă să ~ primejdia.) 9. a anihila, a anula, a contracara, a neutraliza, a zădărnici. (A ~ efectele negative ale...)

A împiedica ≠ a despiedica, a stimula

împiedicá (împíedic, împiedicát), vb. – 1. A pune piedică, a lega picioarele unui animal. – 2. A înfrîna o roată. – 3. A pune piedici. – 4. A interzice. – 5. (Refl.) A se lovi cu piciorul de ceva, a se poticni. – Mr. nchiedic, nchidicare, megl. (a)mpedic. Lat. impĕdĭcāre (Pușcariu 787; Candrea-Dens., 1377; REW 4296), cf. alb. pëngoń, v. it. impedicare, prov. empedegar, fr. empêcher, sp. empachar, port. empelgar. Cf. piedică. – Der. împiedicătură, s. f. (piedică, obstacol); împiedicătoare, s. f. (cală, pană, piedică); împiedicător, adj. (care împiedică); neîmpiedicat, adj. (liber, fără piedică); împieleca, vb. (a lega picioarele unui cal), încrucișare între împiedica și împila (Pușcariu, RF, II, 66; DAR).

împiedicá, vb. I (reg.) a îndoi în două (în lungime) și a coase.

ABUSUS NON TOLLIT USUM (lat.) abuzul nu împiedică uzul – Maximă din vechiul drept francez. Teama de a săvârși un abuz (de drept) nu trebuie să ducă la neexercitarea dreptului.

împiedicat, -ă, împiedicați, -te adj. (d. oameni) neîndemânatic, stângaci

a se împiedica de nas expr. (glum.) a avea nasul lung.

impiedicat la vorbă expr. bâlbâit.