înțepenit, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 82 / Pl: ~iți, ~e / E: înțepeni] 1-2 Care (este sau) a devenit țeapăn, rigid. 3 Prins bine în ceva Si: fixat, întărit. 4 Rămas neclintit într-o hotărâre Si: încăpățânat. 5 Care doarme adânc. 6 (Pex) Mort. 7 (Înv; d. oameni) Cuprins de un atac de epilepsie. 8 (D. oameni) Care ia o poziție dârză în fața cuiva Si: înțepușat (6). 9 Înfipt în ceva sau undeva. 10 Afundat în noroi, în nisip etc.

ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit țeapăn; înlemnit, încremenit; rigid. Se ridică greu, cu genunchii înțepeniți. DUMITRIU, N. 121. Baba stă întinsă pe laiță și înțepenită ca moartă. EMINESCU, N. 21. 2. Fixat, întărit.

înțepeni [At: VARLAAM, C. II, 86 / V: (înv) ~țăp~ / Pzi: ~nesc / E: în- + țeapăn] 1 vi A deveni rigid Si: a încremeni, a înlemni. 2 vi A nu mai mișca. 3-4 vtr A (se) prinde bine în ceva Si: a (se) fixa. 5 vr (Fig) A rămâne neclintit într-o hotărâre Si: a se încăpățâna. 6 vi (Irn) A adormi adânc. 7 vi (Pex) A muri. 8 vi (Înv) A avea un atac de epilepsie. 9 vr (D. oameni) A lua o poziție dârză în fața cuiva Si: (pop) a se înțepușa (5). 10 vr A se înfige în ceva. 11 vt A fixa bine un obiect astfel încât să nu mai aibă joc în locașul lui. 12 vr A rămâne afundat în noroi, în nisip etc. 13 vt A face să devină solid Si: a întări, a strânge. 14 vr (Înv; imp) A deveni mai tare, mai rezistent. 15-16 vr (Fig) A se (păstra sau) conserva mai bine.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126.

A ÎNȚEPENÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau părți ale lui) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni țeapăn; a amorți. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoșa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face să devină țeapăn. 2) pop. (obiecte) A întări ca să nu se miște; a fixa. ~ un stâlp. /în + țeapăn

A SE ÎNȚEPENÍ mă ~ésc intranz. A lua o poziție rigidă, rămânând ca înfipt. /în + țeapăn

înțepenì v. 1. a (se) face țeapăn; 2. a înfige.

înțepenésc v. intr. (vsl. o-cĭepĭenĭetĭ, d. cĭepĭenŭ, țeapăn; rus. [o-]cĭepenĭetĭ). Mă fac țeapăn (rigid): membrele cadavrelor înțepenesc. V. tr. Fac țeapăn, fixez: a înțepeni un par în pămînt. – În Btș. și înțepinez, pop. înță-.

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

înțepení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepeneáscă

ÎNȚEPENÍT adj. 1. v. fixat. 2. v. anchilozat. 3. v. inert. 4. v. amorțit. 5. v. înmărmurit. 6. v. rigid.

ÎNȚEPENÍT adj. v. consolidat, întărit, rigid, țeapăn.

ÎNȚEPENIT adj. 1. fixat, imobilizat, prins, (rar) pecetluit, (reg.) proțăpit. (Un tablou ~.) 2. (MED.) anchilozat, prins. (Cu articulațiile ~.) 3. (MED.) anchilozat, inert, țeapăn. (Are o mînă ~.) 4. amorțit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 5. împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (~ de spaimă, de uimire.) 6. imobil, rigid, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~.)

înțepenit adj. v. CONSOLIDAT. ÎNTĂRIT. RIGID. ȚEAPĂN.

ÎNȚEPENÍ vb. 1. v. fixa. 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 3. (MED.) v. anchiloza. 4. v. amorți. 5. v. înmărmuri. 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNȚEPENÍ vb. v. consolida, întări.

ÎNȚEPENI vb. 1. a fixa, a imobiliza, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormînt.) 3. (MED.) a anchiloza, a prinde. (Reumatismul i-a ~ articulațiile.) 4. a amorți, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.) 5. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un erou din basme care a ~.) 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

înțepeni vb. v. CONSOLIDA. ÎNTĂRI.

A înțepeni ≠ a (se) dezmorți