încăpățânare sf [ At: CĂLINESCU, E. O., ap. DA ms / V: (reg) ~țin~ / Pl: ~nări / E: încăpățâna] 1 Persistență într-o comportare voluntară, care nu ține seama (de piedici sau) de opiniile altora. 2 Ambiționare pentru o idee. 3 Tenacitate într-o activitate pentru atingerea unui scop.

încăpățânare f. îndărătnicie.

încăpățâna vr [At: SLAVICI, N. II, 124 / V: (reg) ~țina / E: în- + căpățână] 1 A persista cu îndârjire într-o comportare voluntară, neținând seama (de piedici sau) de opiniile celorlalți Si: (pop) a se îndărătnici (1-2). 2-3 A se ambiționa (într-o activitate pentru atingerea unui scop sau) pentru o idee.

încăpățina v vz încăpățâna

încăpăținare sf vz încăpățânare

ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățîna.

ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățînare.

ÎNCĂPĂȚÎNÁ, încăpățînez, vb. I. Refl. A ține morțiș, a insista cu îndîrjire să facă ceva, a persista, a stărui (îndărătnic) într-o atitudine sau într-o idee; a se îndărătnici. Se încăpățînează bătrîna și-or să ne omoare cu ea cu tot. DUMITRIU, N. 42. Să nu uiți că decît a te încăpățîna într-o greșeală, mai bine-i s-o dai pe față și să lupți a o îndrepta. DEMETRIUS, V. 140. – Variantă: încăpățina (SLAVICI, O. I 162) vb. I.

ÎNCĂPĂȚÎNÁRE, încăpățînări, s. f. Perseverență, stăruință (îndărătnică) într-o atitudine sau într-o idee; îndărătnicie. Ea a rîs și a făcut cu încăpățînare, din cap, un semn. PAS, Z. I 78. – Variantă: încăpățináre s. f.

A SE ÎNCĂPĂȚÂNÁ mă ~éz intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se îndărătnici; a se ambiționa. Se ~ează fără motiv. /în + căpățână

încăpățânà v. a vrea cu încăpățânare.

încăpățînáre f. Ținere excesivă la ideile, la voința ta (îndărătnicie, obstinațiune).

încăpățînéz v. tr. (d. căpățînă). Fac încăpățînat. V. refl. Mă fac încăpățînat, nu cedez ideilor saŭ voințeĭ altuĭa.

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânării; pl. încăpățânări

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

încăpățâná vb., ind. prez. 1 sg. încăpățânéz, 3 sg. și pl. încăpățâneáză

ÎNCĂPĂȚÂNÁRE s. 1. îndărătnicie, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătângie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. v. tenacitate.

ÎNCĂPĂȚÂNÁ vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi, (reg.) a se încâina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNCĂPĂȚÎNA vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNCĂPĂȚÎNARE s. 1. îndărătnicie, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătîngie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. dîrzenie, îndărătnicie, perseverență, persistență, stăruință, tenacitate, (rar) cerbicie. (Obiectiv urmărit cu ~.)

ÎNCĂPĂȚÎNARE. Subst. Încăpățînare, obstinație (livr.), îndărătnicie, cerbicie, cerbice (fig.), nătîngie, idee fixă, inflexibilitate (fig.), recalcitranță. Stăruință, perseverență, insistență, îndîrjire, înverșunare, cramponare, ambiție, nărăvie (rar). Împotrivire, împotriveală, opoziție, opunere, rezistență. Încăpățînat, îndărătnic, nătîng, capsoman (peior.), catîr (fig.), măgar (fig.); ambițios. Adj. Încăpățînat, obstinat (livr.), îndărătnic, încîinat (rar), nătîng, nătîngit (rar), inflexibil (fig.), recalcitrant, căpățînos (fig.), căpos (fam.), greu de cap, nărăvit (rar), nărăvaș; stăruitor, perseverent, insistent, îndîrjit, înverșunat, ambițios; împotrivitor. Vb. A se încăpățîna, a se obstina (livr.), a se îndărătnici, a se încîina (rar), a se nătîngi, a fi încăpățînat, a fi îndărătnic, a fi tare (vîrtos) la (în, de) cerbice, a se înverșuna, a se ambiționa, a ține morțiș, a o ține pe a lui, a se întărîta, a o ține drug (înainte), a da înainte, a-și băga ceva în cap, a intra la ambiție. A stărui, a persevera, a insista, a se ține de ceva cu dinții, a se crampona (de ceva) (fig.). A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se opune. A ambiționa, a pune pe cineva la ambiție. Adv. Cu încăpățînare, cu îndărătnicie, cu înverșunare. Nici în ruptul capului, pentru nimic în lume, morțiș. De-al dracului. V. fermitate, împotrivire, opoziție.