ZĂCĂȘÍE s. f. (Pop.) Zăcășeală (1). – Zăcaș + suf. -ie.

zăcășie sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: zăcaș + -ie] (Pop) 1-2 Boală (1-2). 3 Inerție. 4 Răutate. 5 Invidie. 6 Răzbunare.

zăcășie s.f. (pop.) Zăcășeălă. Mi-a turburat ani întregi și proaspeți cu o zăcășie de prisos (POPA). • pl. -ii. g.-d. -iei. /zăcaș + -ie.

ZĂCĂȘÍE s. f. (Reg.) Zăcășeală (1). – Zăcaș + suf. -ie.

ZĂCĂȘÍE s. f. (Regional) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare; zăcășeală. Sînt unii care... se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adîncă zăcășie, care în veci le ține mintea vegheată și le pornește sufletul la viclenii și la răutăți. ODOBESCU, S. A. 124. 2. Inerție, nepăsare, lîncezeală, boală.

ZĂCĂȘÍE s. f. (Reg.) Zăcășeală. – Din zăcaș + suf. -ie.

zăcășie f. animozitate, ură: se hrănește cu o adâncă zăcășie OD.

zăcășeálă f., pl. elĭ, și zăcășie f. Munt. vest. Caracteru omuluĭ zăcaș, dorință de răzbunare.

zăcășíe (pop.) s. f., art. zăcășía, g.-d. zăcășíi, art. zăcășíei

zăcășíe s. f., art. zăcășía, g.-d. zăcășíi, art. zacășíei

ZĂCĂȘÍE s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, răutate.

zăcășie s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. RĂUTATE.