ranchiună [At: BOLLIAC, O. 247 / S și: ~ncu~ / Pl: ~ne / E: fr rancune] Ură ascunsă și dorință de răzbunare Si: pică, (ltî) rancoare.

RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. (Franțuzism, mai ales în construcție cu verbul «a purta») Ură ascunsă și dorință de răzbunare. V. pică. Însamnă că-mi poartă ranchiună pentru chestia cu scaunele. V. ROM. ianuarie 1954, 119.

RANCHIÚNĂ s.f. Pizmă, pică, ură ascunsă; dorință de răzbunare. [Pron. -chiu-, pl. -ni, -ne. / < fr. rancune].

RANCHIÚNĂ s. f. ură ascunsă și dorință de răzbunare; pică. (< fr. rancune)

RANCHIÚNĂ ~e f. Sentiment de animozitate ascunsă (susținut de dorința răzbunării); pizmă; pică. [G.-D. ranchiunei; Sil. -chiu-] /<fr. rancune

ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne

ranchiúnă s. f. (sil. -chiu-), g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne

ranchiună

RANCHIÚNĂ s. v. invidie.

RANCHIUNĂ s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)