ÚRĂ¹, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ură¹ sf [At: BIBLIA (1688), 434¹/14 / Pl: uri și (îrg) ure / E: drr urî¹] 1 (Îoc iubire) Sentiment puternic (și statornic) care îndeamnă pe cineva să-i dorească răul cuiva Si: (îrg) urâciune (2), dușmănie, vrăjmășie. 2 (Îvr; îlv) A se face de ~ cu cineva A se urî (4). 3 (Îrg; îlv) A pune (sau a lua, a avea în) ~ pe cineva A urî (41). 4 (Înv; îe) A veni (sau a duce) (pe cineva) în (sau întru) ~ la (cineva) sau a face (cuiva) ~ A face pe cineva să fie urât de cineva. 5 (Îae) A ajunge să fie urât de cineva. 6 Dorință (constantă) ca ceva să nu se înfăptuiască Si: (reg) urâciune (4). 7 Dorință (constantă) ca ceva să nu (mai) existe Si: (reg) urâciune (5). 8 Aversiune profundă față de ceva Si: (reg) urâciune (6).

ÚRĂ¹, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ÚRĂ¹, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de dușmănie față de cineva. V. vrăjmășie. Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52. Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. II 291. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I 147. Și se tem de ura lui, Că ura lăpușnănească E peire boierească. ALECSANDRI, P. P. 175. – Pl. și: (învechit) ure (HASDEU, I. V. 72, GHICA, A. 767).

ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî

ură f. acțiunea de a urî, pasiune ce inspiră ură. [Tras din urî].

úră f., pl. ĭ (d. a urî). Acțiunea de a urî, antipatie: a avea ură pe cineva.

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

úră (dușmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

ÚRĂ s. v. dușmănie.

URĂ s. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism rar) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

Ură ≠ adorație, amor, dragoste, iubire

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

VERITAS ODIUM PARIT (lat.) adevărul stârnește ură – Terențiu, „Andria”, act 1, scena 1.