invidie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 100 / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat invidia] Sentiment de părere de rău, ciudă, necaz provocat de succesele sau situația bună a altuia Si: ciudă (5), pizmă.

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă. Numai dușmani de toate părțile. Plesnesc toți de invidie. DEMETRIUS, C. 10. Toți îmi admiră cu invidie mantaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. Invidia își găsește loc nu numai între oameni, dar și între flori. NEGRUZZI, S. I 100.

INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].

INVÍDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)

INVÍDIE ~i f. Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de succesele, situația sau calitățile cuiva; pizma; ciudă. [G.-D. invidiei; Sil. -di-e] /<lat. invidia

invidie f. pizmă.

*invídie f. (lat. in-vidia, d. in-vidére, a invidia; fr. envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V. gelozie, ură.

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)

invídie s. f. (sil. -di-e), art. invídia (sil. -di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (sil. -di-i-)

INVÍDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scârbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dâcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpânită față de...)

INVIDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită.)

INVIDIE. Subst. Invidie, pizmă, pizmuire, gelozie (rar), zavistie (înv.), zavistnicie /înv.); rîncoare (reg.). Necaz, ciudă, înciudare (rar). Șarpele invidiei (fig.), viermele invidiei (fig.). Invidios, pizmaș, pizmătarnic (înv.) Adj. Invidios, plin de invidie, pizmaș, pizmăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor, gelos (rar), zavistnic (înv.), zavistios (înv.), zavistuitor (înv.); ciudos, plin de ciudă, înciudat. Invidiat, pizmuit, rîvnit. Vb. A invidia, a fi invidios, a privi cu invidie, a se uita cu invidie, a-l mușca pe cineva șarpele invidiei, a pizmui, a avea pizmă (pe cineva), a zavistui (înv.), a fi cuprins de invidie, a fi cuprins de ciudă, a se ciudi (reg.), a (se) înciuda, a muri (a plesni) de ciudă. V. dorință, dușmănie, gelozie, intrigă, răutate.

a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.