ZICÉRE, ziceri, s. f. Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă prin cuvinte; comunicare de orice fel; cuvânt, vorbă, vorbire. ♦ Expresie, zicătoare, zicală. – V. zice.

zicere sf [At: PSALT. SCH. 16/16 / V: (înv) gice~ / Pl: ~ri / E: zice] 1 Exprimare verbală Si: comunicare, enunț, exprimare, formulare. 2 (Pex) Cuvântare (6). 3 (Îvp) Cuvânt (1). 4 (Îvp; îlav) ~ de ~ Cuvânt cu cuvânt. 5 (Înv; îal) Exact (1). 6 (Înv) Terminologie. 7 (Înv) Prorocire. 8 (Înv) Povață. 9 (Înv) Poruncă. 10 (Înv; lpl) Afirmație (10). 11 Mărturie. 12 (Îvp; șîs cuvânt de ~) Zicătoare (5).

zicere s.f. 1 Ceea ce se exprimă prin cuvinte; comunicare, exprimare, formulare; ceea ce zice cineva la un moment dat; ext. rostire; cuvîntare. Dacă gîndul era certăreț și jucăuș, zicerea era de o nespusă duioșie (CA. PETR.). 2 (înv., pop.) Cuvînt; termen. El nu înțelege că zicerea „ciocoi” este sinonimă cu... „bogat” (FIL.). 3 (înv.) Afirmație, mărturie. Un om... este dator a-și sprijini zicerea cu dovezi (RUSSO). 4 Expresie, zicătoare, zicală. Ca și în amintiri, fondul de proverbe și ziceri intercalate în povești este enorm (PER.). • pl. -i. /v. zice.

ZÍCERE, ziceri, s. f. Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă prin cuvinte; comunicare de orice fel; cuvânt, vorbă, vorbire. ♦ Expresie, zicătoare, zicală. – V. zice.

ZÍCERE, ziceri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă, comunicare (de orice fel), cuvînt, vorbă, vorbire, zisă. Vedem adesea în cronicari, mai ales în cei moldoveni, zicerile: buluc și a bulucire, și știm că aceste ziceri, luate din limba turcească, însemnează: grămadă, a grămădi. ODOBESCU, S. I 215. Vede... niște căsuțe de moda bourgeoise, – de ne este iertat a împrumuta această zicere de la francezi, de vreme ce la noi încă nu e botezată. NEGRUZZI, S. I 70. Balada adaogă fără altă zicere că: «sus pe malul Oltului n a rămas pustie: «casa Vîlcului». RUSSO, O. 47. ♦ Expresie, zicătoare, zicală. Creangă revelase în vorbirea poporului și tezaurul lui de ziceri tipica o bogată vină a humorului. VIANU, A. P. 170.

ZÍCERE, ziceri, s. f. Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă, comunicare de orice fel; cuvânt, vorbă, vorbărie. ♦ Expresie, zicătoare, zicală.

ZÍCERE ~ i f. 1) v. A ZICE. 2) Vorbă zisă; spusă. 3) Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicală; zicătoare. /v. a zice

zicere f. acțiunea de a zice și rezultatul ei: vorbă.

zícere f. Zicală, cuvînt celebru. – Vechĭ (și azĭ în Maram.) gicere.

zícere s. f. g.-d. art. zícerii; pl. zíceri

zícere s. f., g.-d. art. zícerii; pl. zíceri

ZÍCERE s. exprimare, formulare, pronunțare, rostire, spunere. (~ unei opinii.)

ZÍCERE s. v. aforism, cugetare, cuvânt, dicton, expresie, maximă, proverb, sentință, termen, vorbă, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.

ZICERE s. exprimare, formulare, pronunțare, rostire, spunere. (~ unei opinii.)

zicere s. v. AFORISM. CUGETARE. CUVÎNT. DICTON. EXPRESIE. MAXIMĂ. PROVERB. SENTINȚĂ. TERMEN. VORBĂ. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.