VORBARÉTZ EÁTZA vorbaretzi e adj. (Adesea substantivat) Caruia i place sa vorbeasca mult; guraliv limbut vorbaretz vorbar. ♦ Fig. Expresiv. Vorbi + suf. aretz.

vorbaretz ~eatza a [At: GANE N. ap. CADE / Pl: ~i ~e / E: vorbi + aretz] 12 smf a (Persoana) care vorbeshte mult Si: flecar guraliv guresh limbut palavragiu (inv) limbaretz (ivr) vorovaci (12) (irg) vorbaretz (12) vorovitor (12) (reg) lehau leorbau stroncanitor trancalau vorbar. 23 a (Fig) Expresiv (1 3).

vorbaretz eatza s.m. s.f adj. 1 s.m. s.f adj. (Persoana) careia i place sa vorbeasca mult; guraliv limbut (inv. reg.) vorbaretz (reg.) vorbar. Era vorbaretz din fire shii placea shi lui insushi cum povesteshte (REBR.). ◊ (subst.) Nici dinspre convoiul lung de calaretzi shi carutze carei urma pe vorbaretzii din fatza nu se auzeau alte zgomote (BAN.). 2 adj. Fig. Care este expresiv elocvent. Atunci cu gesturi mai vorbaretze decit vorba lui... nea povestit k semnalul acela insemna in oshtire porunca stingerii tuturor focurilor (BRAT.). • pl. etzi etze. /vorbi + aretz.

VORBARÉTZ EÁTZA vorbaretzi e adj. (Adesea substantivat) Caruia i place sa vorbeasca mult; guraliv limbut vorbar. ♦ Fig. Expresiv. Vorbi + suf. aretz.

VORBARÉTZ EÁTZA vorbaretzi e adj. (SHi in forma vorbaretz) Caruia i place sa vorbeasca mult; guraliv guresh limbut. Catrina era maruntzica; dar tot asha de vorbaretza k cucoana Maria. SADOVEANU B. 204. Nevastamea de unde parea vorbareatza a devenit livida. CAMIL PETRESCU U. N. 163. Vorbareatza vesela avea de spus atitea incit Ana shi mama ei tacusera de tot ascultindo. BASSARABESCU S. N. 140. Dumitru era... nu prea vorbaretz dar glumetz. SHEZ. IV 18. ♦ (Substantivat rar) Persoana care vorbeshte in public; orator. In mijlocul acelei nelinishti vedeai; la fiecare moment izbucnind cite un nou vorbaretz. SHi din cei mai voinici indemnind lumea sashi apere dreptul. BUJOR S. 123. ♦ Fig. Expresiv. Unun bratzele altuia tremurind ei se saruta Numai ochiul e vorbaretz iara limba lor e muta. EMINESCU O. I 82. Variante: vorbáretz a vorbáritz a (BOLINTINEANU O. 377 NEGRUZZI S. III 59) adj.

VORBARÉTZ ~eátza (~étzi ~étze) Care este predispus sa vorbeasca mult; bun de gura; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~aretz

vorbaretz a. 1. care vorbeshte mult; 2. fig. elocvent: numai ochiul e vorbaretz iar limba lui e muta EM. ║ m. vorba lunga flecar.

vorbaretz ~a [At: NEGRUZZI S. III 59 / V: ~ritz / Pl: ~i ~e / E: vorbi + aretz] (Irg) 12 smf a Vorbaretz (12). 34 a (Fig) Expresiv (1 3).

vorbaretz a adj. (inv. reg.) 1 Vorbaretz. Patunci barbierii erau... flecari vorbaretzi shi ushori la gura (ISP.). 2 Fig. Care este expresiv elocvent graitor. Unun bratzele altuia tremurind ei se saruta Numai ochiul e vorbaretz iara limba lor e muta (EMIN.). • pl. i e. /vorbi + aretz.

VORBÁRETZ A adj. v. vorbaretz.

VORBÁRITZ A adj. v. vorbaretz.

vorbáretz a (est) shi vorbarétz eátza (vest) adj. pl. etzĭ etze (d. vorba. Cp. cu hirbaretz). Care nu e tacut caruĭaĭ place vorba: om vorbaretz. V. guraliv limbut flecar.

vorbarétz adj. m. pl. vorbarétzi; f. vorbareátza pl. vorbarétze

vorbarétz adj. m. pl. vorbarétzi; f. sg. vorbareátza pl. vorbarétze

vorbaretz reatza.

VORBARÉTZ s. adj. v. flecar.

VORBARETZ s. adj. clantzau flecar guraliv limbut palavragiu vorbalunga (livr.) locvace (rar) ploscar ploscash taclagiu (pop. shi fam.) farfara (pop.) guresh toacagura (inv. shi reg.) spornic vorbaretz (reg.) palavatic palavragit tololoi vorbar (Mold.) dirdala lehau leorbau (Transilv.) stroncanitor (prin Munt.) tindalit (Mold.) trancalau (inv.) limbaretz vorovaci (fam.) moftangiu (rar fam.) moftolog mofturean (fig.) melitza. (E un mare ~.)

Vorbaretz ≠ morocanos mut taciturn tacut