vorbaretz eatza s.m. s.f adj. 1 s.m. s.f adj. (Persoana) careia i place sa vorbeasca mult; guraliv limbut (inv. reg.) vorbaretz (reg.) vorbar. Era vorbaretz din fire shii placea shi lui insushi cum povesteshte (REBR.). ◊ (subst.) Nici dinspre convoiul lung de calaretzi shi carutze carei urma pe vorbaretzii din fatza nu se auzeau alte zgomote (BAN.). 2 adj. Fig. Care este expresiv elocvent. Atunci cu gesturi mai vorbaretze decit vorba lui... nea povestit k semnalul acela insemna in oshtire porunca stingerii tuturor focurilor (BRAT.). • pl. etzi etze. /vorbi + aretz.