ORATÓR OÁRE oratori oare s. m. shi f. Persoana care compune shi rosteshte un discurs; persoana care are talentul de a vorbi frumos in fatza unui public; retor. Din lat. orator fr. orateur.

orator sm [At: CHEIA IN. 91^r/24 / V: (inv) ~e / A shi: orator / Pl: ~i / E: lat orator oris fr orateur] 1 Persoana care rosteshte un discurs in fatza publicului. 2 Persoana care are talentul de a vorbi frumos in public Si: retor. 3 (Inv) Sol. 4 (Inv) Ambasador. 5 (Inv) Primar al unui sat sau al unui targ Si: vornic.

ORATÓR oratori s. m. Persoana care rosteshte un discurs care vorbeshte in public; persoana care are talentul de a vorbi frumos in fatza unui public; retor. Din lat. orator fr. orateur.

ORATÓR oratori s. m. Persoana care rosteshte un discurs care vorbeshte in fatza unui public; persoana care are talentul de a vorbi frumos in public. TZaranimea strinsa cap linga cap asculta oratori improvizatzi. SADOVEANU O. VI 477. Intre multiplele calitatzi politice ceshi atribuia prefectul era shi aceea de neintrecut orator poporan. REBREANU R. II 86. Nu putea dancredintzare Slava astui orator. ALEXANDRESCU M. 280.

ORATÓR s.m. Cel care tzine un discurs; vorbitor (la o conferintza etc.); om care are darul vorbirii care vorbeshte frumos. [Cf. lat. orator fr. orateur].

ORATÓR s. m. cel care tzine un discurs; vorbitor; om care are darul vorbirii. (< lat. orator fr. orateur)

ORATÓR ~i m. 1) Persoana care tzine un discurs in public (facand uz de un stil elevat). 2) Persoana care are darul de a vorbi frumos shi liber in public; vorbitor. /<lat. orator fr. orateur

orator m. cel ce vorbeshte in public.

oratór oáre s. (lat. orátor óris d. orare a vorbi. V. oral). Care tzine discurs: Cicerone fu cel maĭ mare orator al Romeĭ. Om elocŭent: a fi nascut orator. V. retor.

oratore sm vz orator

oratór s. m. pl. oratóri

oratór s. m. pl. oratóri

orator (Demostene marele orator).

ORATÓR s. 1. retor (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.) 2. v. conferentziar.

ORATOR s. 1. retor (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.) 2. conferentziar vorbitor (rar) cuvintator. (Un ~ bine documentat.)

ORATOR (< fr. orateur < lat. orator derivat din orare a vorbi) Persoana inzestrata cu darul vorbirii alese care cei vechi il considerau k pe un barbat de seama iscusit in arta vorbirii (pir bonus dicendi peritus). In De oratore Cicero defineshte pe orator k pe un om de inima shi de spirit care nu ignora nimic din ceea ce un om cinstit trebuie sa shtie shi care ishi pune talentul in slujba adevarului shi a virtutzii.

POETA NASCITUR ORATOR FIT (lat.) poet te nashti orator devii Lipsa talentului poetic nu poate fi compensata prin studiu.