RÉTOR, retori, s. m. 1. (În Antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.

retor sm [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^v/22 / V: (înv) rit~ / Pl: ~i / E: ngr ρήτωρ, lat rhetor, -oris] 1 Orator. 2 (În Antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 3 Elev al unui seminar de retorică.

RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.

RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 2. Orator. (Atestat în forma ritor) Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304. – Variantă: (învechit) rítor s. m.

RÉTOR s.m. 1. (Ant.) Profesor de retorică. 2. Orator. [Cf. lat., gr. rhetor, it. retore, fr. rhéteur].

RÉTOR s. m. 1. (ant.) profesor de retorică. 2. orator. (< ngr. ritor, lat. rhetor)

RÉTOR ~i m. 1) (în antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 2) înv. Persoană care putea ține un discurs în public, făcând uz de un stil elevat; orator. /< ngr. rítor, lat. rhetor, ~oris

retor m. 1. cel ce predă retorica; 2. cel ce vorbește cu emfază, care se ocupă numai de formă în paguba fondului.

*rétor m. (lat. rhétor, rhétoris, d. vgr. rétor, rétoros. V. ritor). Profesor de retorică la vechiĭ Grecĭ (ca Gorgias) și la Romanĭ. Astăzĭ, orator enfatic care vorbește după regulele retoriciĭ, dar sec în fond.

ritor sm vz retor

ritor m. retor: într’un an ți-l fac ritor PANN. [Gr. mod.].

rítor m. (ngr. ritor. V. retor). Pela 1800. Orator.

rétor s. m., pl. rétori

rétor s. m., pl. rétori

RÉTOR s. v. orator.

RETOR s. orator, (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.)

rétor (rétori), s. m. – Orator. – Var. înv. ritor. Fr. rhéteur și anterior (sec. XVIII, cf. Gáldi 246), din ngr. ῥήτωρ. – Der. retoric, adj.; retorică, s. f., din fr.; ritos, adj. (clar, deschis), din ngr. ῥητῶς (Cihac, II, 693; Gáldi 246); ritoricesc, adj. (înv., retoric); ritorie, s. f. (înv., retorică, discurs).

RETOR (< lat. gr. rhetor) În antichitate, cel care învăța arta elocinței, orator. La romani, retorul era cunoscut sub numele de profesor artium, sapientiae, philosophiae (profesor de arte, de înțelepciune, de filozofie), partea ultimă a educației tineretului roman formînd-o școala retorilor, un fel de universitate, în care tineretul se exercita în arta retoricii sau a elocinței.