VINDECÁ, vindec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

vindeca² v vz vindica¹

vindeca¹ [At: PSALT. HUR. 4^r/12 / V: (îrg) ~ica, (înv) ven~, (îvr) vendica / Pzi: (și, înv, 6) vindec / E: ml vindicare „a răzbuna”] 1-2 vtr A scăpa sau a face (pe cineva) să scape de o boală, de o suferință fizică Si: a (se) însănătoși, a (se) trata, (pop) a (se) lecui, a (se) tămădui, (îvp) a (se) mântui, (înv) a remedia, (reg) a se războli², a (se) răzbuna, a (se) vrăciui (3-4). 3 vr (Mol; îe) A se ~ cu zamă de clopot A fi muribund. 4 vtf (C. i. boli, suferințe) A face să dispară (în urma unui tratament medical). 5 vr (D. răni, tăieturi etc.) A se cicatriza (1). 6 vr (Mun) A muri. 7 vt(a) A face (pe cineva) să scape de o suferință morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz. 8 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să dispară. 9 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să scadă în intensitate Si: a alina¹ (6), a calma (1), a liniști, a potoli. 10-11 vtr (Bis) A (se) mântui. 12-13 vtr A (se) dezobișnui de o deprindere rea Si: a (se) dezbăra (1), a (se) dezvăța (1-2). 14-15 vtr (Înv; fig) A dispărea sau a face să dispară. 16-17 vtr (Înv; c. i. elemente ale naturii, forme de relief, construcții etc.) A (se) reface (după o calamitate). 18 vt (C. i. fapte, situații deficitare, lacunare) A compensa (1). 19 vt (Îvr) A ocroti. 20 vr (Într-o poezie populară) A se prinde, devenind una cu…

VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

VINDECÁ, vindec, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A scăpa de o boală, a se face sănătos; a se însănătoși. S-or vindeca plămînii minerilor de-aici. VINTILĂ, O. 25. Piciorul... i-l puse la loc și îndată se vindecă. ISPIRESCU, L. 5. Mulți din bolnavii ruși s-au vindecat aice. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Tranz. Irinuca nu ne putea vindeca. CREANGĂ, A. 27. ♦ (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. [Ursul] supse rana... apoi începu a linge, și linse, și linse, pînă ce se închise și se vindecă. ISPIRESCU, L. 345. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la stări psihice sau afective) A alina sau a face să dispară, să înceteze. În toate lunile își găsea de lucru pe-acasă, spre a-și putea vindeca oboseala beției de duminică. REBREANU, I. 59. Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate. NEGRUZZI, S. I 48. ◊ (Complementul indică persoana vindecată) Frunză verde alior, Cîntă cucul în pridvor, Să mă vindece de dor. BELDICEANU, P. 95. Să vă spun eu, oameni buni, dumnealor o vrut să vă vindece de spaima Rusaliilor. ALECSANDRI, T. I 269. ♦ Refl. A-și reveni dintr-o stare sufletească chinuitoare, copleșitoare. D-atunci bolnavul meu de dragoste s-a vindecat așa de bine, că nici n-a mai dat pe la noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 61. 3. Tranz. (Învechit și popular) A astupa, a închide o crăpătură, o deschizătură, o gaură; a face una cu pămîntul. La temnița cea de piatră, [care] în pămînt e vindecată. PĂSCULESCU, L. P. 202.

A VINDECÁ víndec tranz. A face să se vindece. /<lat. vindicare

A SE VINDECÁ mă víndec intranz. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se lecui. 2) (despre răni, leziuni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui. /<lat. vindicare

VINDECA vb. (Mold.) 1. A (se) închide, a (se) astupa. Crepă piatra de o ascunsă vindecîndu-să preste dînsă. DVS, 22^r. Ei ieșiră, iară Svinția sa au vindecat la loc închisoarea și pecețile. DOSOFTEI, VS. Pămîntul s-au desfăcut ... și l-au sorbit de viu . . . și s-au vindecat pămîntul preste dînsul. DOSOFTEI, VS. ♦ (Despre sprîncene) A se coborî. A: Iară daca veni vreamea de îmbătrîni Isaac, foarte i să vindecasă sprînceanele preste ochi și nu mai vedea. CRON. 1689, 34^r. // C: cf. CRON. ante 1730, 35^r. 2. A seca. A: Căzură dealurile . . . preste șearpe de vindecară tăul și-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. // B: Zice D[o]mnul: „Vindec apele aceastea, nu va mai fi de acolo moarte și sterp”. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. vindicare.

vindecà v. 1. a scăpa de o boală; 2. a-și recăpăta sănătatea; 3. fig. a mântui de un rău moral. [Lat. VINDICARE, a scăpa (românește: a scăpa de o boală)].

vindec sn [At: CORESI, EV. 82 / Pl: ~uri / E: pvb vindeca¹] 1 (Îrg) Vindecare (1). 2 (Îrg; pex; ccr) Remediu (terapeutic). 3 (Îrg; îla) Fără (de) ~ Incurabil. 4 (Reg; îe) A nu-și vedea ~ul A înceta să mai spere în vindecarea unei boli îndelungate. 5 (Reg; îae) A nu se mai vindeca¹ (1). 6 (Reg; îae) A nu se mai restabili moralmente.

víndec, a -á v. tr. (lat. vĭndĭco, -áre, a revindica, a răzbuna; it. vendicare, pv. cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, pg. vingar). Lecuĭesc, tămăduĭesc, liberez din boală: a vindeca un bolnav. – Vechĭ vendec.

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecá vb., ind. prez. 1 sg. víndec, 3 sg. și pl. víndecă

vindeca (ind. prez. 3 sg. și pl. vindecă)

vindec.

VINDECÁ vb. 1. v. însănătoși. 2. v. cicatriza.

VINDECÁ vb. v. sătura.

VINDECA vb. (MED.) 1. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.) 2. a se cicatriza, a se închide. (Rana s-a ~ )

vindeca vb. v. SĂTURA.

vindecá (-c, át), vb. – 1. (Înv.) A reface, a repara. – 2. A tămădui, a însănătoși. – Mr. vindic(are). Lat. vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu, Gram., 308; Șeineanu, Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu, GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it. vendicare, prov., cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, port. vingar. Semantismul diferit al rom. se explică, mai bine prin sensul lat. de a elibera (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp. reponerse. Uz mai general decît cel indicat de ALR, I, 137. Der. vindecător, adj. (care vindecă, curativ); vindecătoare (var. vindecuță), s. f. (specie de creson, Alliaria officinalis); vindecea, s. f. (plantă medicinală, Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.) vindicativ, adj.; vindictă, s. f.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.

CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.