TÓNIC A tonici ce adj. s. f. s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor shi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj. s. n. (Substantza medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor fortifiant. Din fr. tonique it. tonico.

tonic ~a [At: EPISCUPESCU PRACTICA 403/7 / Pl: ~ici ~ice / E: fr tonique ngr τονικός] 12 sn a (Substantza medicament) care are proprietatea de a reface shi de a fortifica un organism slabit Si: fortifiant intaritor reconfortant reconstituant tonifiant (12). 3 a (Fig) Care da puteri morale Si: intaritor reconfortant. 4 a (Lin; d. vocale silabe etc.) Care poarta accentul. 5 a (Muz; is) Accent ~ Accent muzical al vocalelor shi al silabelor. 6 a (Muz; pex; ias) Accent expirator sau de intensitate. 7 sf (Muz) Treapta intai a modurilor major sau minor. 8 sf (Muz) Acord construit pe o tonica (7).

TÓNIC A tonici ce adj. subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor shi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj. s. n. (Substantza medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor fortifiant. Din fr. tonique it. tonico.

TÓNIC A adj. 1. (Despre o vocala o silaba) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; shi s.n.) (Substantza medicament) care intareshte organismul reface fortzele; intaritor. // (SHi in forma toni tono) Element prim shi secund de compunere savanta cu semnificatzia „intaritor” „care fortifica”. [< fr. tonique it. tonico cf. gr. tonikos].

TÓNIC A I. adj. (despre vocale silabe) care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj. s. n. (medicament) care tonifica organismul reface fortzele; reconfortant reconstituant fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principala (intai) a modurilor major shi minor; acord pe aceasta treapta. (< fr. tonique it. tonico)

tonic a. ce indica tonul: accent tonic. ║ n. Med. medicament ce da activitate organelor.

*tónic a adj. (vgr. tonikós). Med. Intaritor: vin tonic. S. n. pl. e. Medicament intaritor: a lua tonice. Gram. Care arata tonu cuvintuluĭ: accent tonic (V. ritmic). Muz. Caracteristic tonuluĭ: nota tonica. S. f. pl. e shi ĭ. Nota fundamentala a unuĭ ton.

tónic² s. n. pl. tónice

tónic s. n. pl. tónice

TÓNIC adj. s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj. s. v. intaritor.

TONIC adj. s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj. s. (FARM.) fortifiant fortificant intaritor reconfortant tonifiant (rar) reconstituant (inv.) reconfortator. (Un medicament ~.)