TERMEN (1 2 3) termene s. n. (4 5 6 7 8) termeni s. m. 1. S. n. Data fixa la care potrivit unei invoieli unei decizii sau unei dispozitzii prealabile se executa o obligatzie (baneasca) sau se realizeaza ceva; soroc. ◊ Loc. adv. In (sau la) termen = la data fixata prevazuta. ♦ Conditzie clauza intrun tratat intrun acord. 2. S. n. Interval de timp stabilit dinainte in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca sau sa se intample ceva. ◊ Loc. adv. In termen de... = in timp de... 3. S. n. (Inv.) Limita hotar sfarshit. 4. S. m. (in loc. shi expr.) In termen = care ishi face serviciul militar in conditziile prevazute de lege. A fi in termen = ashi face stagiul militar. 5. S. m. Cuvant; expresie. 6. S. m. Fig. (in expr.) A fi in termeni buni (sau rai) cu cineva = a fi in relatzii bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcatuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o acceptzie specifica unui anumit domeniu de activitate. Din lat. termen inis (cu unele sensuri dupa fr. terme).

termen [At: (a. 1776) IORGA S. D. XII 93 / V: (inv) tarmin (reg) ~min / Pl: ~e sn ~i sm / E: lat terminus termen fr terme] 1 sn Limita (in spatziu sau in timp) Si: sfarshit. 2 sn (Inv; ie) A pune (sau a da) ~ (unui lucru unei situatzii) A face sa inceteze Si: a termina (3). 3 sn Data fixa la care potrivit unei invoieli unei decizii sau unei dispozitzii prealabile se executa o obligatzie (baneasca) sau se realizeaza ceva Si: scadentza (pop) soroc. 4 sn (Ilav) In (sau la) ~ La data prevazuta. 5 sn (Ilav) ~n ~ de... In timp de... 6 sn (Inv; pex) Suma care trebuie achitata la o anumita data. 7 sn Interval de timp stabilit dinainte in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca sau sa se intample ceva. 8 sn (Is) Soldat in ~ Soldat care executa serviciul militar. 9 sm Cuvant (1). 10 sm (Lpl) Ansamblu de cuvinte sau expresii alese pentru a comunica ceva. 11 sm (Lpl) Fel de a se exprima. 12 sm Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o acceptzie specifica unui anumit domeniu de activitate. 13 sm (Fam; ie) Ashi masura ~i A vorbi alegandushi cuvintele cu prudentza pentrua nu supara pe cineva. 14 sm (Fam; ie) A vorbi (de cineva) in ~i buni (sau rai) A vorbi pe cineva de bine (sau de rau). 15 sm (Fam; ie) A fl in ~i buni (sau rai) (cu cineva) A fi in relatzii bune sau rele cu cineva. 16 sm Clauza intrun tratat intrun acord. 17 sm (Mat; is) ~i unui polinom Fiecare dintre monoamele unui polinom. 18 sm (Mat; is) i asemenea Monoame care au aceeashi parte literala. 19 sm (Mat; is) ~ liber Termenul unui polinom care nu contzine necunoscute. 2021 sm (Mat; ie) ~ al unei fractzii Numaratorul (sau numitorul) unei fractzii. 22 sm (Mat; is) ~i unei progresii Fiecare dintre cantitatzile care formeaza o progresie. 23 sm (Mat; is) ~i unui raport Fiecare dintre numerele care pun in evidentza rezultatul compararii a doua marimi. 24 sm (Log) Element primar de structura indivizibil al unui enuntz sau sistem logic. 25 sm Element in relatzie cu altul (sau altele). 26 sm (Fiz) ~ spectral Marime proportzionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom.

TÉRMEN (1 2 3) termene s. n. (4 5 6 7 8) termeni s. m. 1. S. n. Data fixa la care potrivit unei invoieli unei decizii sau unei dispozitzii prealabile se executa o obligatzie (baneasca) sau se realizeaza ceva; soroc. ◊ Loc. adv. In (sau la) termen = la data fixata prevazuta. ♦ Conditzie clauza intrun tratat intrun acord. 2. S. n. Interval de timp stabilit dinainte in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca sau sa se intample ceva. ◊ Loc. adv. In termen de... = in timp de... 3. S. n. (Inv.) Limita hotar sfarshit. 4. S. m. (In loc. shi expr.) In termen = care ishi face serviciul militar in conditziile prevazute de legi. A fi in termen = ashi face stagiul militar. 5. S. m. Cuvant; expresie. 6. S. m. Fig. (In expr.) A fi in termeni buni (sau rai) cu cineva = a fi in relatzii bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcatuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o acceptzie specifica unui anumit domeniu de activitate. Din lat. termen inis (cu unele sensuri dupa fr. terme).

TÉRMEN¹ termeni s. m. 1. Cuvint expresie. Termenii de jargon... tradeaza in masura insa mai mare decit arhaismele dorintza vorbitorului de a se distinge de restul poporului. GRAUR F. L. 111. Zei mari! Cite nimicuri ascunde sub manta... Citzi termeni goi de cuget! ce josnice simtziri. MACEDONSKI O. I 169. Parnasul nostru sal vezi... Unul iscoditor trist de termeni incoronatzi Lipsitzi de duh creator numeshte pe totzi ceilaltzi. ALEXANDRERSCU M. 240. ◊ Termen de comparatzie v. comparatzie. 2. (Numai la pl. in expr.) A fi in termeni buni (sau rai) cu cineva = a fi in relatzii sau raporturi bune (sau rele) cu cineva. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom sau fiecare dintre numerele care alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. (Fil.; in expr.) Termen major termen minor termen mediu v. c.

TÉRMEN s.m. 1. Cuvant vorba expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparatzii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enuntz sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = marime proportzionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus cf. fr. terme].

TÉRMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei platzi obligatzii etc.; scadentza. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca sa se intample ceva. 3. eveniment viitor shi sigur in ce priveshte producerea lui dar incert in ceea ce priveshte data la care se va produce. 4. (despre ostashi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant vorba expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatzii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enuntz sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportzionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatzie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen dupa fr. terme)

TÉRMEN² ~i m. 1) Unitate normativa cu sens delimitat care desemneaza o notziune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvant sau expresie proprii unui vorbitor. ◊ A fi in ~i buni (sau rai) cu cineva a fi in relatzii bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen ~inis fr. terme

termen n. 1. limita sfarshit: termenul vietzii; 2. timp fixat pentru plata: chiria se plateshte obishnuit in doua termene; 3. suma de platit la capatul unui termen: e dator trei termene.

termen m. 1. mod de a vorbi expresiune: termen impropriu; 2. fiecare din elementele propozitziunii comparatziunii silogismului; 3. fiecare din cantitatzile unei expresiuni algebrice separata prin semnele + sau . 4. fig. relatziuni situatziune reciproca: suntem in termeni buni cu dansul.

térmen V. termin 1.

termin smn vz termen

TÉRMIN s.m. v. termen.

térmenlímita s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termenelimita de evolutzie pe gheatza: o ora shi jumatate sau doua ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De retzinut k nu exista un termenlimita de inscriere a dobanzii. Dimpotriva operatziunile de inscriere in librete sau de plata efectiva se fac oricand.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizatziei politicomilitare shiite «AMAL» N.B. a declarat ziarishtilor k nu este legat de un termenlimita in ceea ce priveshte problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limita)

1) *términ n. pl. e (lat. términus hotar; it. términe fr. terme). Hotar sfirshit: terminu vĭetziĭ. Timp hotarit p. o actziune (de ex. o plata) soroc vadea diorie: a plati la termin. Suma de plata la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvint propriŭ uneĭ shtiintze uneĭ meseriĭ: „carina” e un termin de marina. Pl. Cuvinte expresiunĭ mod de a vorbi: a te exprima in terminĭ urbanĭ. A fi in terminĭ bunĭ saŭ raĭ cu cineva a fi in relatziunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fiecare din elementele propozitziuniĭ comparatziuniĭ silogizmuluĭ. Alg. Fiecare din cantitatzile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin semnu + orĭ . Fals termen.

térmen¹ (cuvant monom) s. m. pl. térmeni

térmen (cuvant monom) s. m. pl. térmeni

termen (subst.)

termen ne (iam acordat doua termene); ni (termeni tehnici).

+termenvedeta s. m. pl. termenivedeta

TÉRMEN s. 1. v. data. 2. v. scadentza. 3. interval perioada. (Un ~ de garantzie de 6 luni.) 4. v. clauza. 5. v. cuvant.

TERMEN s. 1. data timp vreme zi (pop.) soroc (inv.) sorocire veleat. (La ~ hotarit...) 2. (FIN. EC.) scadentza (pop.) soroc (prin Ban.) roc (inv.) diorie vadea. (Politza a ajuns la ~.) 3. interval perioada. (Un ~ de garantzie de 6 luni.) 4. (JUR.) clauza conditzie dispozitzie prevedere punct stipulare stipulatzie (inv. shi pop.) tocmeala (inv.) shart. (~ al unui contract.) 5. (LINGV.) cuvint vorba (livr.) verb vocabula (pop.) zicere (reg.) boace (inv.) glas grai limba parola vorbire voroava. (Un ~ nou intrat in limba.)

termen s. v. CAP. CAPAT. FINAL. FINE. GRANITZA. HOTAR. INCHEIERE. LIMITA. MARGINE. SFIRSHIT.

térmen (ne) s. n. 1. Limita (in spatziu sau in timp). 2. Soroc scadentza. Var. mold. termin. Lat. termen cu sensurile din fr. terme. Der. termina vb. (a sfirshi a incheia); teminal adj. (final); terminatzi(un)e s. f. (finala); neterminat adj. (care nu a fost sfirshit).

TÉRMEN s. m. (< lat. terminus cf. fr. terme): 1. (in limbajul comun) cuvant vorba. In raport cu sfera vocabularului care o reprezinta intalnim: t. populari t. dialectali (regionali) t. de jargon t. de argou t. literari t. neologici etc. 2. (in limbajele speciale) cuvant propriu unei anumite shtiintze care serveshte la exprimarea unei notziuni specifice. In raport cu aceste notziuni cu domeniile de activitate in care se folosesc se disting urmatoarele categorii: t. lingvistici t. geografici t. tehnici t. istorici t. shtiintzifici t. sportivi etc. ◊ ~ regént: t. de care depinde sintactic o parte de propozitzie secundara sau o propozitzie subordonata (v. cuvant regent). ◊ ~ introductív: t. care introduce in propozitzie sau in fraza o unitate sintactica (v. cuvant introductiv). ◊ ~ corelatív: t. care intra in corelatzie sintactica cu un alt t. din cadrul frazei (introductiv) intro relatzie de interdependentza (v. cuvant corelativ). v. shi cuvant.

Termin = Terminus.