TÉRMEN s. m. (< lat. terminus cf. fr. terme): 1. (in limbajul comun) cuvant vorba. In raport cu sfera vocabularului care o reprezinta intalnim: t. populari t. dialectali (regionali) t. de jargon t. de argou t. literari t. neologici etc. 2. (in limbajele speciale) cuvant propriu unei anumite shtiintze care serveshte la exprimarea unei notziuni specifice. In raport cu aceste notziuni cu domeniile de activitate in care se folosesc se disting urmatoarele categorii: t. lingvistici t. geografici t. tehnici t. istorici t. shtiintzifici t. sportivi etc. ◊ ~ regént: t. de care depinde sintactic o parte de propozitzie secundara sau o propozitzie subordonata (v. cuvant regent). ◊ ~ introductív: t. care introduce in propozitzie sau in fraza o unitate sintactica (v. cuvant introductiv). ◊ ~ corelatív: t. care intra in corelatzie sintactica cu un alt t. din cadrul frazei (introductiv) intro relatzie de interdependentza (v. cuvant corelativ). v. shi cuvant.