TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș.

tăiș sn [At: ECONOMIA, 118/17 / V: (reg) teiș, tiiș / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: tăia + -iș cf tăiuș] 1 Partea mai subțire, ascuțită a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit), destinată să taie (1) Si: ascuțiș, (pop) tăiuș (1). 2 (Rar; îs) ~ul palmei Muchia palmei. 3 (Îs) Cuțit cu două ~uri Situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite. 4 (Îas) Procedeu care implică, în aceeași măsură, avantaje și dezavantaje. 5 (Înv; îe) A trece (ceva) sub ~ul săbiei A ucide. 6 (Fam; îae) A distruge (1). 7 (Reg; rar) Tăietor (12).

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș.

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. (Și în forma tăiuș) 1. Partea ascuțită, tăioasă a unui cuțit, a unei lame sau a altui instrument de tăiat; muchia tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile; ascuțiș. Se juca, trecînd ușor degetul de-a lungul tăișului unui cuțit. DUMITRIU, N. 183. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 25. Auzit-ai ce am spus... zise spînul, arătînd lui Harap-Alb tăiușul paloșului. CREANGĂ, P. 231. Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăiușul oțelit, Și cînd el se-ntoarce-n vînt Cad bogații la pămînt. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = remediu al cărui efect se poate întoarce împotriva aceluia care-l întrebuințează; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a omorî, a distruge complet. Va trece garnizoana sub tăișul sabiei. ALECSANDRI, T. II 32. ♦ Lovitură ascuțită. ◊ Fig. Tăișuri de vînt îl pătrundeau, apoi îl trecea un val de fierbințeală. DUMITRIU, N. 218. 2. (Rar) Lemn gros pe care se taie și se despică lemnele; tăietor. Pe tăiuș se taie lemne, Peste Nistor sar surcele (Barda). GOROVEI, C. 21. – Variantă: tăiúș s. n.

TĂÍȘ ~uri n. Parte ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; buză. ◊ Cuțit cu două ~uri situație care, în funcție de împrejurări, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a tăia + suf. ~iș

tăiș n. parte tăioasă: sabie cu două tăișuri.

tăíș n., pl. urĭ (d. taĭ). Partea care taĭe: muchea și tăișu cuțituluĭ. – Și tăĭuș.

TĂIÚȘ s. n. v. tăiș.

tăíș s. n., pl. tăíșuri

tăíș s. n., pl. tăíșuri

tăiș, -șuri.

TĂÍȘ s. 1. ascuțiș, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ul unui cuțit.) 2. v. pânză. 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)

TĂÍȘ s. v. butuc, tăietor, trunchi.

TĂIȘ s. 1. ascuțiș, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ unui cuțit.) 2. lamă, pînză. (~ ferăstrăului, al coasei.) 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)

tăiș s. v. BUTUC. TĂIETOR. TRUNCHI.

INSTRUMENTE DE TĂIAT. Subst. Tăiș, ascuțiș, lamă, limbă, custură (pop.), tinghilă (reg.), leafă (reg.). Cuțit, cuțitaș (dim.), cuțitoi (augm.); briceag, cuțitaș (pop.), brișcă (reg.), brișculiță (dim., reg.), brișcuță, briptă (reg.); cosor, ghin; dichici (reg.); satîr; tocător; stricnea (reg.); cuțitoaie, sinălău (reg.); navaja (rar); cioarsă, bulicher (reg.). Brici. Bisturiu; lanțetă; scalpel. Pumnal, stilet, șiș, hanger, dagă (franțuzism înv.), cachetero, jungher (înv.), junghi (înv.). Sabie, săbiuță (dim.), săbioară, săbioi (augm.), spadă, șpangă (înv.), spată (înv.), paloș, pală (înv.); tesac; iatagan. Coasă; sabiță, rizacă (reg.); tîrpan; seceră, secerea (dim.). Foarfece, forfecuță (dim.). Ferăstrău, firiz (reg.), ghimirlie; beșchie, joagăr; gater; bomfaier; traforaj. Topor, toporaș (dim.), toporel (rar), toporișcă, baltag, băltăgel (dim.), secure, securice (dim.); bardă, bărdiță (dim.), grifă, satîr (înv.), halebardă; tomahawk. Ghilotină. V. armă, ciopîrțire, separare, tăiere.