stângaci, ~ce [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~, ~ / E: stâng + -aci] 1-2 smf, a (Om) care se folosește mai bine de mâna stângă decât de cea dreaptă Si: (îvr) stângăreț. 3-4 a, av (Care este) lipsit de siguranță, de precizie sau de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire etc. Si: greoi (3). 5-6 a, av (Care este) lipsit de iscusință, de îndemânare sau de pricepere, de competență etc. într-o acțiune Si: neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, inabil, (rar) neajustat, (reg) natatol. 7 a (Fig; d. manifestări, creații, acțiuni etc. ale oamenilor) Care demonstrează lipsă de iscusință, de îndemânare sau de pricepere etc. într-o acțiune. 8 a Care nu corespunde pentru un anumit scop Si: necorespunzător, neizbutit, nereușit, nerealizat, nesatisfăcător. 9 a (Înv; fig; d. metode, mijloace etc.) Incorect. 10 sm (Îvr) Liberal. corectată

STÂNGÁCI ~e (~i) 1) și substantival Care se servește, de obicei, de mâna stângă. 2) și adverbial Care este lipsit de îndemânare în ceea ce face; neîndemânatic. 3) Care denotă stângăcie. /stâng + suf. ~aci

STÎNGÁCI, -E, stîngaci, -e, adj. 1. (Despre persoane; adesea substantivat) (Persoană) care lucrează (scrie, coase etc.) cu mîna stîngă în loc de cea dreaptă. Foarte arareori se întîlnesc și oameni stîngaci, care seceră cu stînga. PAMFILE, A. R. 120. Dară turcii ce făcea? Mîna stîngă-i dezlega Și lui Gruia îi plăcea, Că stîngaci dînsul era. BIBICESCU, P. P. 313. 2. (Despre oameni; în opoziție cu îndemînatic, dibaci) Greoi în mișcări, în exprimare, în gîndire etc.; neîndemînatic, nesigur; timid. N-am ținut pas cu vioiciunea spiritului ei. Un fel de paralizie a inteligenței și mai cu seamă a imaginației. Am început să devin stîngaci și banal. IBRĂILEANU, A. 61. Radu era din firea lui stîngaci. VLAHUȚĂ, O. A. 111. În surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (Despre acțiunile sau realizările oamenilor) Care denotă neîndemînare. Desluși literele stîngace, scrise cu cerneală violetă. DUMITRIU, V. L. 30. S-au îmbrățișat... Îmbrățișare stîngace și scurtă, de bărbați. C. PETRESCU, O. P. I 63. ◊ (Adverbial) Era scrisă stîngaci, pe hîrtie de caiet școlăresc. DUMITRIU, V. L. 36. I-am răspuns stîngaci și fără de măsură. Frumusețea ei de miazăzi, ondulînd în rochia-i de horbotă albă, ca într-un văl de omăt, mă intimida și mă descumpănea! GALACTION, O. I 98. Răsuci stîngaci, între degete, țigarea aprinsă. C. PETRESCU, Î. I 6.

stângaciu a. 1. cel ce se folosește de mâna stângă (în loc de cea dreaptă); 2. fig. neîndemânatic.

stîngácĭ, -ce adj., pl. tot așa (d. sting). Care face cu stînga ceĭa ce alțiĭ fac de obiceĭ cu dreapta: a scrie cu stînga. Fig. Neîndemânatic: stîngacĭ în vorbă, în mișcărĭ. V. sinistru și șuĭ 2.

stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce

stângáci adj. m., pl. stângáci; f. sg. și pl. stângáce

stîngaci

stângaciu, -ce; -ci, -ce.

STÂNGÁCI adj. neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, (livr.) inabil, (rar) neajutat, (reg.) natantol. (E tare ~, bietul băiat!)

STÂNGÁCI adj. v. necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereușit, nesatisfăcător, prost, slab.

Stângaci ≠ abil, dibaci, iscusit, priceput

STÎNGACI adj. neajutorat, neîndemînatic, nepriceput, (livr.) inabil, (rar) neajutat, (reg.) natantol. (E tare ~, bietul băiat!)

stîngaci adj. v. NECORESPUNZĂTOR. NEIZBUTIT. NEREALIZAT. NEREUȘIT. NESATISFĂCĂTOR. PROST. SLAB.