strigatura sf [At: LEX. MARS 193 / Pl: ~ri (reg) ~re / E: striga + atura] 1 (Asr) Strigat (1). 2 Grup de versuri cu caracter satiric sau glumetz care se striga in timpul jocului la sate Si: chiuit¹ (8) chiuitura (8) (pop) strigare (28) strigat (14) (reg) hora¹ (18). 3 (In descantece) Deochi¹ (1).

STRIGATÚRA strigaturi s. f. Mica compozitzie in versuri cu caracter epigramatic cu aluzii satirice sau glumetze care se striga in timpul jocului la sate; chiuitura. Batrinul ishi puse minilen chimir shi incepu a ingina incet din git dupa tact strigaturile flacailor. SADOVEANU O. VII 252. Doinele le subimpartzim in sectziunile: dragoste dor shi jale... iara strigaturile in: strigaturi glumetze shi strigaturi satirice. JARNÍKBIRSEANU D. X.

STRIGATÚRA ~i f. Scurta poezie populara compusa din doua sau din mai multe versuri care se rosteshte in timpul unor jocuri populare. /a striga + suf. ~atura

strigatura f. Tr. versuri satirice sau de dragoste pe cari flacaii le canta sau le striga la hore chiuind uneori la sfarshitul fiecarii strigaturi.

strigatúra f. pl. ĭ. Chiuitura gluma populara exprimata in citeva versurĭ improvizate shi strigate de jucator in hora.

strigatúra s. f. g.d. art. strigatúrii; pl. strigatúri

strigatúra s. f. g.d. art. strigatúrii; pl. strigatúri

STRIGATÚRA s. v. racnet strigat tzipat urlet zbieratura zbieret.

STRIGATÚRA s. chiuit chiuitura (pop.) strigare strigat (prin Transilv. shi Maram.) hora. (~ la joc.)

STRIGATURA s. chiuit chiuitura (pop.) strigare strigat (prin Transilv. shi Maram.) hora. (~ la joc.)

strigatura s. v. RACNET. STRIGAT. TZIPAT. URLET. ZBIERATURA. ZBIERET.

strigatura (in folclorul* romanesc) specie muzicalpoetica in versuri improvizate (cu contzinut umoristic shi satiric mai rar liric) scandata de catre unii dansatori in timpul jocului (3). Are uneori functzie de comanda. Ritmul s. imprumuta ritmul versului respectiv vadind prin aceasta o relativa autonomie fatza de ritmul muzical shi de acela al pashilor.

strigatúra strigaturi s.f. Specie a liricii populare in versuri cu caracter satiric; chiuitura. Dupa unii autori o reminiscentza a procesiunilor dionisiace cand totul era permis; „se cultiva vorba pe shleau expresia batjocoritoare ce imbraca formele strigaturilor noastre populare” (Nitzu 1988: 23): „Haidetzi fete la caline / K la gioc nu va ie nime; / Suntetzi multe k iarba / SHi batrane k mama” (Papahagi 1925: 220). Din striga + suf. atura (DEX MDA).

strigatúra i s.f. Specie a liricii populare in versuri cu caracter satiric; chiuitura. Dupa unii autori o reminiscentza a procesiunilor dionisiace cand totul era permis; „se cultiva vorba pe shleau expresia batjocoritoare ce imbraca formele strigaturilor noastre populare” (Nitzu 1988: 23): „Haidetzi fete la caline / K la gioc nu va ie nime; / Suntetzi multe k iarba / SHi batrane k mama” (Papahagi 1925: 220). Din striga (< lat. *strigare) + atura.

STRIGATURA (de la a striga) Specie a poeziei lirice populare limitata in genere la un catren rostita la joc de flacai sau fete. In unele partzi ale tzarii este cunoscuta shi sub denumirea de chiuitura tzipuritura. In cadrul productziilor orale folclorice se caracterizeaza printro mare varietate prin dinamismul shi puterea de adaptare la realitatzile vietzii. Prin forma ei concisa shi prin tendintzai uneori satirica se aseamana cu epigrama.

strigatura strigaturi s. f. (intl.) sentintza judecatoreasca.