STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).

strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46^v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), cocoșat² (2), contorsionat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat², încovoiat, îndoit², întors², plecat², răsucit, sucit². 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit², respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui⁷, strâmbat² (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat² (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat² (1), curbat² (1), deformat² (2), diform (2), întors², răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat² (1), înclinat², lăsat, plecat², povârnit², (îvp) ponorât, (pop) pornit², (pfm) hâit⁴ (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat² (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit² (6), întortocheat, sinuos, șerpuit², șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi¹. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat² (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).

strâmb, -ă adj. în expr. a băga strâmbe (lb. vorbită) A face afirmații în defavoarea unei persoane, a unei idei etc. ◊ „Enciclopedii franțuzești și englezești «bagă strâmbe» cum că sloganul ar fi o formă de manipulare.” D. 112/95 p. 14

STRÂMB² ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~. ◊ Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus

strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb.

străb a vz strâmb

strămb, ~ă a, s vz strâmb

strănb, ~ă a vz strâmb

strânb a vz strâmb

strimb, ~ă a vz strâmb

STRÎMB², -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.

1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb.

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. sg. strâmbă, pl. strâmbe

strâmb adj.

STRÂMB adj. v. contrafăcut, eronat, greșit, inautentic, inexact, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nedrept, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. sașiu.

STRÂMB adj., adv. v. fals.

STRÂMB s. v. inechitate, injustiție, nedreptate, neechitate, nejustiție.

Strâmb ≠ drept, larg

strîmb adj. v. CONTRAFĂCUT. ERONAT. GREȘIT. INAUTENTIC. INEXACT. INVENTAT. MINCINOS. NĂSCOCIT. NEADEVĂRAT. NEAUTENTIC. NEDREPT. NEÎNTEMEIAT. NEREAL. PLĂSMUIT. SCORNIT.

strîmb adj., adv. v. FALS.

strîmb s. v. INECHITATE. INJUSTIȚIE. NEDREPTATE. NEECHITATE. NEJUSTIȚIE.

STRÎMB adj., adv. 1. adj. deformat, (pop. și fam.) scofîlcit. (Un obiect ~.) 2. adj. curbat, încovoiat, îndoit, răsucit. (Fiare ~.) 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strîmbat. (Cui ~.) 4. adj. îndoit, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 5. adj. deformat, scîlciat, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 6. adj. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 10. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 11. adv. chiondorîș, chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)

strîmb (-bă), adj. – 1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești).

strâmb, -ă, strâmbi, -e, adj. – Curbat, încovoiat, răsucit. ♦ (top.) Strâmba, deal (838 m), la nord de Baia Mare; Strâmbu Băiuț, localitate în Lăpuș; Strâmbu, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Strâmb, Strâmbeanu, Strâmbei, Strâmbu, nume de familie (191 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. strambus, formă vulgară de la strabus (Șăineanu; Cipariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva.

a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva.

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.